Zilele trecute, la primele ore ale dimineții, Bianca Drăgușanu s-a trezit cu poliția la ușă, după ce a fost acuzată că nu a declarat toate veniturile. Totul a pornit, după ce ar fi adus mai multe haine din Turcia, pe care le-ar fi vândut în România, prejudiciul ajungând la 320.000 euro.

Bianca Drăgușanu lămurește problema cu poliția

În cadrul unui podcast la care a fost invitată, Bianca Drăgușanu a precizat că totul a fost doar o neînțelegere, iar că poliția nu a mers la locuința ei, ci la o prietenă de-ale sale, ea fiind cea care a întâmpinat problemele financiare.

Mai mult decât atât, fosta iubită a lui Gabi Bădălău a ținut să precizeze faptul că multe persoane s-au bucurat de incident, însă recunoaște că ar putea avea o parte din vină în ceea ce privește toate cele întâmplate.

„Au intrat foarte frumos acasă, s-au prezentat. Filmările nu sunt din casa mea, nu sunt de la societatea mea, pentru că lumea s-a grăbit să-mi dea cu hate (n.r. ură) (...) Una dintre prietenele mele cele mai bune a pățit nenorocirea asta, pe aproape nimic, pe aproape 50.000 de euro, pe care trebuia să îi dea la stat și o să-i dea. Contabila n-a făcut ce a trebuit”, a povestit Bianca Drăgușanu, în cadrul unui podcast.

Bianca Drăgușanu, acuzată că poartă haine contrafăcute

În urmă cu ceva timp, Bianca Drăgușanu a fost acuzată că promovează o imagine falsă despre propria persoană, mai multe persoane acuzând-o că își achiziționează haine contrafăcute, pentru a mima luxul în care spune că trăiește.

Nu puține au fost persoanele care au spus că hainele pe care și le cumpără, și pe care le promovează ca fiind de firmă, nu sunt originale, însă fosta asistentă de televiziune a ținut să pună punct tuturor speculațiilor.

„Am cheltuit peste 40.000 de euro în ultima lună doar pe haine numai de firmă. Dacă ar fi fost adevărat că îmi cumpăr haine fake, aș fi tăcut din gură și aș fi ignorat. Oricum, fiecare crede ce vrea, dar, când eu știu ce am comandat... Am pe mail bonurile, am făcut filmulețe și le-am postat”, a spus Bianca Drăgușanu, conform Cancan.


Sursa foto: Instagram