Bătăile în cușcă au devenit din ce în ce mai populare în rândul artiștilor, mai ales după ce organizatorii Galei RXF au făcut mai multe invitații publice către aceștia. În cursul serii de 1 noiembrie, Iancu Sterp și George Zănoagă s-au luptat 1 la 1, iar în public au fost prezente mai multe persoane celebre.
Printre oamenii prezenți la eveniment s-a numărat și Bogdan de la Ploiești, care a oferit câteva declarații reporterilor prezenți la Gala RXF. Acesta a fost întrebat cu cine și-ar dori să se lupte în cușcă, iar răspunsul său a uimit pe toată lumea: Tzancă Uraganu.
„Dacă tot ai spus că sunt un fenomen, mi se pare că RXF a devenit un fenomen și la fiecare gală se întâmplă lucruri frumoase și văd că e din ce în ce mai frumos și avem ce vedea din punct de vedere sportiv. Am venit pentru mine că vreau să fac o provocare și eu. Vreau să-l provoc pe Tzancă Uraganu. Toți participanții sunt prietenii noștri și noi îi susținem.
Cel mai bun să câștige. Cel mai adevărat răspuns pe care îl poți primi.”,a spus Bogdan de la Ploiești.
Sursă foto: Bogdan de la Ploiești/Instagram, Tzancă Uraganu/Facebook