Carmen Negoiță e genul de femeie obișnuită cu puterea, dar care nu se lasă prinsă în mrejele ei. A cunoscut celebritatea și a pus pe picioare un imperiu financiar alături de fostul soț, Ionuț Negoiță, dar a rămas mereu cu picioarele pe pământ. La mai bine de opt ani de la divorț, Carmen a arătat tuturor că o astfel de experiență, chiar dacă nefericită, te poate întări și ajuta să lupți pentru idealurile tale.
Iar cele mai importante lucruri din viața ei sunt cei doi copii, Harry și Ingrid, pe care i-a crescut aproape singură din 2010 încoace. Azi, copiii lui Carmen și ai lui Ionuț Negoiță sunt doi adolescenți cu visuri mari. Ingrid, în vârstă de 17 ani, studiază la Londra, unde este în clasa a XII-a de liceu. Acolo se pregătește pentru Facultatea de Marketing. Harry este cu doi ani mai mic decât Ingrid și învață în România.
„Cine nu mă cunoaște, mă știe poate doar îmbrăcată așa de petrecere sau de eveniment, dar am locuit la țară, știu cam ce înseamnă. Am spart lemne de mică, am fost băiețoi”, a spus Carmen într-un interviu pentru protvplus.ro, înainte de a ajunge la FERMA.
Carmen Negoiță a trecut prin momente mai grele decât cele pe care le întâmpină la FERMA, iar experiența din viața personală o poate ajuta să-i domine pe ceilalți. Conform propriilor dezvăluiri, făcute pe blogul ei, Carmen Negoiță a avut mult de tras după divorțul de Ionuț Negoiță.
„Oamenii cred despre mine că am milioane în bancă, dar eu mă judec de șase ani cu fostul soț, ca să ridice ipoteca de pe casa în care stau cu copiii”, a scris bloggerița anul trecut.
Carmen Negoiță și-a arătat adevărata putere și când a decis să dea examen pentru permis în perioada în care era însărcinată cu fiica ei, Ingrid. Și-a luat permisul când era gravidă în cinci luni. Totodată, în primele patru luni de sarcină, Carmen a slăbit zece kilograme, în loc să ia în greutate. „La două săptămâni mă internau și două zile mă hrăneau cu glucoză pe vene”, a mai spus bloggerița de fashion.