Personajele Carrie (Sarah Jessica Parker) și Aiden (John Corbett), care au format un cuplu în sezoanele 3 și 4 al serialul original Sex and the City, au fost fotografiate sarutandu-se pasional pe platoul de filmare al serialului And Just Like That, semn că cei doi vor avea din nou o idila, după ce personajul Mr. Big, soțul lui Carrie, a murit în primul sezon al producției.
Aflați în fața clădirii în care se află apartamentul lui Carrie, cei doi păreau să se fi întors de la întălnire, care s-a finalizat cu un sărut, dovada că atracția dintre cele doua personaje nu a dispărut în ciuda anilor care au trecut.
Fotografia cu momentul romantic dintre Carrie și Aiden a fost publicată și pe contul de Instagram al actriței Sarah Jessica Parker.
Reîntâlnirea lor are loc la 13 ani după ce John Corbett a jucat ultima dată rolul simpaticului Aiden, în filmul din 2010, Sex And The City 2, când el și Carrie și-au intersectat neașteptat drumurile în Abu Dhabi.
Cei doi au stabilit să se întâlnească la cină, în ciuda avertismentelor lui Charlotte că nu este o decizie buna, iar la final s-au sărutat.
Fanii au rămas șocați când Aidan, până atunci loial, a înșelat-o pe soția să, designer de mobilă, cu care a avut trei copii, iar Carrie l-a înșelat pe Mr. Big. Măcinată de vinovăție, Carrie l-a abandonat pe Aidan la hotelul său i-a mărturisit lui Big, inițial a fost rănit, iar ulterior i-a oferit un inel de logodnă cu un diamant negru.
Sursă foto: Getty