În timpul discuției, Regina, care a împlinit de curând 95 de ani, și-a amintit că a urmat ea însăși un curs de resuscitare, acum 80, motiv pentru care a râs și a glumit: ”Asta e îngrozitor”.
Aceasta și-a amintit că a devenit prima persoană din Commonwealth are a primit un premiu de salvamar junior, deși la acel moment nu știa acest lucru. Pe când avea 14 ani, în februarie 1941, Elisabeta, pe atunci prințesă, a câștigat premiul de salvamar junior, după ce a terminat cursul de la un club din Londra, unde lua lecții de înot alături de sora ei, prințesa Margaret.
În timpul video call-ului, Regina a spus: ”Nu știam că eu sunt prima. Am muncit din greu pentru acel premiu. A trecut prea mult timp, cred că lucrurile stau altfel acum”.
Clive Holland, președintele societății, i-a amintit: ”Maiestatea voastră, când spuneți că a trecut timpul, e vorba, de fapt, de 80 de ani”. Drept replică, Regina a început să râdă și a spus: ”Asta e îngrozitor”.
Elisabeta a II-a a împlinit 95 de ani luna trecută, la câteva zile după moartea soțului ei, Prințul Philip.
Foto: Getty