În publicațiile internaționale, dar și pe rețelele de socializare, au apărut informații privind 23 de victime ale lui Reza Parastesh, cunoscut de mult timp ca „Messi al Iranului”. De altfel, pe pagina sa de Instagram, asiaticul și-a folosit deja acest atu fizic pentru a câștiga peste 700.000 de „urmăritori”.
Dovezi foarte clare privind presupusa infracțiune nu există, însă Reza a reacționat imediat la auzul zvonurilor, prezentându-și opinia printr-un mesaj video difuzat în spațiul virtual.
„Salut, prieteni. Știri false despre mine au apărut în social media, referitor la faptul că m-am culcat cu 23 de femei care ar fi crezut că sunt adevăratul Messi. Vă rog să nu vă jucați cu reputația și credibilitatea oamenilor. Dacă această știre ar fi fost adevărată, aș fi fost deja în închisoare. Nu credeți în așa ceva. Voi face tot ce se poate din punct de vedere legal pentru a-mi spăla imaginea”, a precizat iranianul.
Reza Parastesh și-a dat seama cât de mult seamănă cu starul argentinian încurajat de tatăl său, care i-a sugerat să pună pe el un tricou al echipei FC Barcelona. Ulterior, acesta și-a lăsat și barbă pentru a rămâne conectat la look-ul lui Messi.