Fetița ei, Eliza, a crescut frumos iar acum este o adevărată domnișoară.
În vârstă de 12 ani, Elizei nu îi lipsește nimic, spune mama ei, care a ajuns acum la 79 de ani. Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie primește.
“Comparativ cu a altora, pensia mea este frumușica. Am o pensie de aproape 2000 de lei.
Nu sunt mulți bani pentru două persoane, dar nici puțini. Dacă chibzuim acești bani foarte bine, ne ajung și, Slavă Domnului, ne descurcăm!
Nu ne plângem, alți pensionari o duc mai greu. Facem cumpărături de la piață, gătim, ne aprovizionăm din vara pentru iarnă și avem grijă pe ce cheltuim.
Suntem atente și la reducerile de la mall. Când încep și aud de ele, profit că să o înnoiesc pe Eliza. Cumpăr un tricou, o bluza, o fustiță, ce îi trebuie oricărui copil”, a declarat fosta profesoară pentru wowbiz.ro.
Adriana Iliescu a trecut printr-o fertilizare în vitro în 2004. Ea rămas însărcinată cu tripleți, însă doi dintre feți s-au oprit în evoluție. Fost profesor universitar, Adriana Iliescu este foarte optimistă:
“Eu cred că îmi voi vedea fetița cu facultate și căsătorită. Analizele mele medicale arată că am puterea unei femei de 40 de ani”, declara în trecut Adriana Iliescu.
”Dacă nu apare vreo boală, eu cred că Dumnezeu mă va ține să îmi văd copila bine. Iar dacă totuși ceva se întâmpla, eu îi las moștenire două apartamente și o las în grija doctorului Bogdan Marinescu, cel care m-a ajutat cu fertilizarea in vitro și care este și nașul fetiței.” Aceasta este declarația Adrianei Iliescu, cea care la 67 de ani a decis să devină mamă.