Ce spune tatăl lui David Popovici despre educația pe care i-a dat-o fiului său. Cum se crește un campion în opinia lui


David Popovici este înotătorul român care a scris istorie, pe 29 iulie, la Olimpiada de la Paris, unde a fost medaliat cu aur, la proba de 200 m liber. Mai multe personalități din România i-au scris felicitări pe rețelele sociale, lăudându-i perseverența. Unii i-au amintit și pe părinții lui David, susținând că au avut un rol major în educația sportivului și în cariera lui.



Iată ce a povestit Mihai Popovici, tatăl lui David Popovici, într-un interviu acordat în 2023 pentru revista Sport în România.

„Dacă mă gândesc acum, primele condiții pe care le-am creat au fost în momentul în care am decis că nu va exista contextul de presiune. David mergea de plăcere la bazin. Nu pentru noi, ci pentru că vrea el. I-am întreținut foarte tare starea asta, nu l-am întrebat niciodată pe ce loc a ieșit, sau va ieși, ce a făcut sau ce va face. Iar prăjitura de după concurs era garantată indiferent pe ce loc ieșea în concurs, oprirea la cofetărie era inevitabilă. Era o anumită cofetărie, iar lui David îi plăcea o anumită prăjitură, pe care o căpăta de fiecare dată. Pot să vă spun că este ceva la care greșesc incredibil de mulți părinți. Că pun această presiune.- Cred că este cea mai mare greșeală pe care o pot face părinții, presiunea. Iar această presiune se poate pune în feluri multiple, mulți dintre părinți nici măcar nerealizând că o fac. Și vă dau câteva exemple. «Cum a fost astăzi antrenamentul?», «Ce ai făcut, al câtelea ai fost?», «Ce a făcut X?», «Ți-am spus să fii atent la Y» și așa mai departe. «Ce ți-a dat antrenorul? A nu, e greșit». «Vezi că urmează concursul, să nu te prind că ieși iar după Y!» Iar lucrul acesta se petrece de multe ori începând de la șapte, opt ani”, a menționat el.

Mihai Popovici are câteva sfaturi pentru părinții care visează la medalii

„Închipuiți-vă ce înseamnă câțiva ani de astfel de presiune. Nu-i de mirare că mulți renunță pe parcurs și părinții, fără să-și dea seama, sunt principalii autori. Mi-aș dori să privească lucrurile mult mai relaxat și să nu încerce să pună nerealizări sau frustrări de-ale lor pe umerii copiilor lor. I-aș ruga să se uite către David și să privească din această perspectivă, mai exact unde se poate ajunge fără presiune”, a explicat Mihai Popovici, tatăl campionului olimpic la înot la 200 de metri liber David Popovici.

Mai multe personalități, din lumea sportului și a culturii, au reacționat pe rețelele sociale după victoria lui David Popovici la Olimpiada de la Paris. Printre ei s-a numărat și Mirela Rețegan, care a vorbit despre părinții sportivului:

„Nu-mi place deloc cuvântul „sacrificiu”. Părinții lui David NU au sacrificat nimic. Nicio găină, nicio carieră personală, nicio vacanță. Părinții lui David Popovici au facut un scop din visul copilului lor. Părinții lui David Popovici au ales să fie parte din echipa lui. Cei mai multi copii care fac sport au în echipa lor antrenori, terapeuți, preparatori. Câțiva, norocoși, își au și părinții în echipă. Și ei transformă în bucurie fiecare antrenament, fiecare deplasare. Părinții sportivilor nu sunt doar șoferii care își duc copiii la sport. Părinții implicați își schimbă complet viața și prioritățile atunci când aleg să fie parte din echipa copilului lor. Nu renunță la ei dar învață să pună măsură în tot ce fac. Își cunosc locul (în tribună) și sunt primii spre care se îndreaptă sportivul medaliat, primii pe care acesta este nerăbdător să-i ia în brațe. Nu ai cum să crești, să simți și să gândești ca David Popovici dacă tu ai părinți care se plâng de cât e de scump sportul tău, câte eforturi fac ei, ce au sacrificat să te țină acolo, la câte au renunțat. Nu cred că părinții lui David Popovici vorbesc urât despre țara lor, despre români, despre oameni, efort, obiective, succes, muncă. Nu cred!  Dincolo de performanțele sportive, suntem fascinați de înțelepciunea lui David Popovici. El este un băiat extrem de conștient de tot ceea ce a implicat acest succes. El știe că succesul i se datorează. LUI - înaintea tuturor. Copiii au nevoie de părinți care să le dea voie să exprime asta. Dragi părinți, copiii care gândesc așa cresc într-o casă în care părinții lor cred asta. Iubesc viața, fac alegeri conștiente și se plâng foarte puțin. Povestea lui David e una din care putem să ne inspirăm și să ne luăm fiecare ceea ce avem nevoie. Bravo, mama lui David! Bravo, tata lui David! Bravoooooooooo, DAVID!!! Sunteți un model pentru noi!”, a scris Rețegan.


Sursă foto: Getty Images, Facebook

Jocurile de la Paris sunt în buzunarul tău, de la ceremonia de deschidere până la ultima medalie! Cu VOYO ai acces LIVE la canalele TVR și poți urmări Jocurile de la Paris de oriunde vrei tu, pe orice device! 
*Program disponibil prin retransmisia integrală și nealterată a canalelor TVR conform regulilor must-carry

  • Ce spune tatăl lui David Popovici despre educația pe care i-a dat-o fiului său. Cum se crește un campion în opinia lui

related posts

Modifică setările cookies