Ianis Hagi și Elena Tănăse formează un cuplu de câțiva ani, însă abia în anul 2021 au recunoscut oficial că sunt împreună.
Cine este Elena Tănase, viitoarea soție a lui Ianis Hagi
Ianis și Elena sunt extrem de discreți când vine vorba de relația lor, iar imaginile în care au fost surprinși împreună în public pot fi numărate pe degetele de la o singură mână.
„Stau bine cu dragostea. Sunt tânăr. Importantă e și viața privată, dar vreau s-o țin departe. Părerea mea este că partea aceasta o gestionez bine. Vedem în viitor ce va mai fi”, declara Ianis Hagi în cadrul unei emisiuni, în urmă cu doi ani.
Cei doi îndrăgostiți au știut să mențină aprinsă flacăra iubirii chiar dacă au o relație la distanță.
Ianis locuiește în Scoția, acolo unde joacă pentru echipa Glasgow Rangers, în timp ce iubita sa este din Constanța.
Logodnica lui Ianis Hagi este șatenă cu părul lung, corp de invidiat și un zâmbet de reclamă. Tânăra face parte dintr-o familie aromână, cunoscută pe plan local, iar tatăl ei are mai multe afaceri în domeniul agriculturii și al construcțiilor.
Familia Elenei Tănase este înstărită și cunoscută pe plan local, potrivit Cancan. Tânăra mai are un frate mai mare, pe nume Dimci Tănase. Potrivit presei locale, Gica Hagi a participat la botezul copilului fratelui Elenei Tănase, iar cele două familie au o relație de prietenie.
Ianis Hagi a cerut-o pe Elena de soție, la Paris
Fiul lui Gică Hagi a creat un decor de vis la hotelul unde era cazat și a scos din buzunar inelul de logodnă.
Iubita lui, Elena Tănase, a rămas fără cuvinte când l-a văzut în genunchi în fața ei. Tânărul a postat mai multe imagini emoționante pe contul de Instagram.
Cum a reacționat Gică Hagi
„O bucurie, sunt bucuros, fericit. Bravo lui, își asumă, ia decizii și e responsabil. Un copil liniștit, un copil care știe ce are de făcut, sunt foarte fericit. Eu, ca părinte, sunt foarte liniștit. Am fost printre primii care au aflat”, a spus Gheorghe Hagi în emisiunea Fotbal Club.
Fotografii: Getty Images/ Instagram