Cine este Remus Bertea, polițistul din Brașov care trăia în lux din trafic de droguri


Îmbrăcat în uniformă și aflat printre blocuri, în Brașov, polițistul Remus Bertea a fost prins în timp ce vindea droguri de mare risc. Acesta făcea trafic, se pare, încă de anul trecut, iar anchetatorii au descoperit că avea mai multe metode de acționare.


Remus Bertea are 25 de ani și a ocupat funcția de polițist la Ordine Publică, Secția 5 din Brașov. În urmă cu doar câteva zile, acesta a fost arestat pentru trafic și consum de stupefiante.

Tânărul este fiu de polițist, iar în imaginile de pe rețelele de socializare se afișa cu mașini scumpe sau în locații de lux, fiind un cunoscut dealer de droguri în Brașov. De asemenea, anchetatorii susțin că polițistul se învârtea în cercuri suspecte și făcea trafic cu droguri de mare risc, fiind prins în fapt chiar în timpul turei sale.

Potrivit Sindicatului Europol, acesta a avut asupra lui în ziua arestării nu mai puțin de 50 de grame de cocaină, estimată la 5.000 de euro.

„Aici cred că vorbim de un cerc destul de select de clienți care aveau foarte mare încredere în polițist, știind că este polițist și știind că nu va da mai departe informația cu privire la persoana căreia i-a vândut cocaina. Vorbim de un drog al oamenilor bogați, un gram e 100 de euro", a spus Cosmin Andreica, potrivit stirileprotv.ro.

În 2018, Remus Bertea a absolvit Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina, iar mai apoi a lucrat la Poliția Capitalei timp de un an. Ulterior, tânărul de 25 de ani a cerut să fie transferat la Brașov, acolo unde își are și domiciliul. După ce a fost prins și arestat, Remus Bertea a fost demis din poliție, iar acum riscă 15 ani de închisoare.

Foto: Facebook

  • Cine este Remus Bertea, polițistul din Brașov care trăia în lux din trafic de droguri

related posts

Modifică setările cookies