A purtat o rochie în stil sirenă, cu umerii lăsați, plină de pietre strălucitoare și cu trenă detașabilă. Coafura a fost aleasă cu bucle lejere, bijuteriile au fost minimaliste, dar prețioase, iar toată alura ei a avut un aer de eleganță desăvârșită.
Potrivit Click, rochia a cântărit 10 kilograme.
Din păcate însă, cântăreței i s-a făcut rău în ziua nunții sale, a apelat la perfuzii și a avut momente în care nu a putut nici să se ridice din pat. Acum a povestit pentru viva.ro prin ce a trecut, dar atunci le-a trăit ca pe clipe grele:
„Înainte să intru în biserică, pur și simplu, am simțit că leșin și am rugat să vină Salvarea. Nu mai puteam să mă ridic. Au venit paramedicii, două ore și jumătate am stat pe tot felul de cocktailuri. Am avut niște emoții, mi-era o rușine, nu știam cum să fac să mă ridic. Fata de la make-up m-a machiat în pat. Toată lumea s-a implicat, au intrat copiii peste mine în camera mea, săracii, ce s-au speriat! M-au rugat să nu mai fac așa ceva.
Albert e mare, are 14 ani, m-a luat în brațe și m-a certat: „Mami, ești cea mai frumoasă, nu mai face asta!. În final, am renunțat. În ziua nunții, a fost ultima pastiluță. De atunci, mănânc, am mai pus un kilogram, dar sunt OK.”,
Și pentru Ciao, artista a declarat de curând cu sinceritate:
Vezi imagini cu frumoasa mireasă, cu tortul uriaș, dar și cu fericitul mire în Galeria Foto
Nașii mirilor au fost aleși să fie Corneliu și Angela Botgros, fiul lui Nicolae Botgros, dirijorul orchestrei Lăutarii de la Chișinău, și Ion Paladi și soția acestuia, Veronica.
VEZI ȘI VIDEO: