Miss World 2019 se va încheia la 14 decembrie, în urma unei selecţii riguroase care a început în urmă cu aproape o lună, la 20 noiembrie. În toată această perioadă, cele 111 participante (România nu e prezentă) au fost supuse la diverse probe, tendinţa din ultimii ani fiind ca frumuseţea fizică să piardă teren în favoarea iscusimii minţii.
De altfel, subiectul ,,frumoasă sau deşteaptă” a fost dezbătut cu ardoare într-o emisiune televizată din Anglia la care au participat Miss World 2018, mexicanca Vanessa Ponce de Leon (27 de ani), şi unul dintre membrii juriului din acest an, Piers Morgan.
Astfel, Vanessa a susţinut sus şi tare că nu aspectul corporal a ajutat-o să se încoroneze cu titlul de cea mai frumoasă femeie din lume: ,,Miss World e mai mult despre cunoştinţe decât despre frumuseţe. Toate participantele au ceva de spus”.
Ca răspuns, Piers Morgan a replicat că nimic nu-l va opri s-o aleagă pe cea mai „hot” dintre concurente. ,,Oamenii nu vor o câştigătoare urâtă!”, a insistat Morgan, un realizator de televiziune extrem de apreciat în Marea Britanie.
Vanessa Ponce a continuat, argumentând că s-a progresat mult în ultimii ani la criteriile de departajare, cea mai bună dovadă fiind dispariţia probei în bikini. „Sincer, am o problemă cu asta pentru că nu voi putea s-o selectez pe cea mai sexy femeie. Reacţia mea naturală nu e să aflu cum va rezolva pacea mondială, ci felul în care arată”, a subliniat Piers Morgan. „Trebuie să te îndrăgosteşti şi de mintea ei, Piers, hai că se poate!”, a încheiat Vanessa într-o notă de amuzament.