Alex Militaru a dezvăluit că a aflat la 18 ani că a fost adoptat.
Pe Carmen Grebenișan o știe toată lumea, este creatoare de conținut, dar și fostă concurentă Survivor România, în timp ce soțul ei, Alex, este foarte discret și preferă să stea departe de lumina reflectoarelor.
Recent, într-un podcast, Alex Militaru a povestit cum a aflat că a fost adoptat. Se pare că soțul lui Carmen a aflat dintr-o prostie că cei care l-au crescut nu sunt părinții lui biologici.
„Am aflat că sunt adoptat. Ăla a fost cel mai greu moment, emoțional. Am aflat la 18 ani, destul de târziu. Nu mi-am dat seama, nici n-am vrut, de fapt. Mai auzisem prin liceu de la diferiți oameni răutăți, «adoptatule». I-am întrebat pe ai mei, iar ei nu au crezut că era neapărat momentul oportun să-mi zică la vârsta aia. Am aflat târziu dintr-o prostie”, a povestit soțul lui Carmen Grebenișan, în podcastul lui Jorge.
Cât despre părinții săi biologici, Alex a mărturisit că despre tatăl său nu se știa nimic încă de când s-a născut, iar mama lui nu și-a dorit sarcina cu el, iar mai târziu și-a întemeiat altă familie.
Sursă foto: Instagram