Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Aș spune că sunt foarte ambițioasă, orice decizie pe care am luat-o până în acest moment - chit că mi s-a părut cea mai proastă alegere din viața mea - a fost decizia bună, pentru că am nimerit pe drumul care trebuia. Așadar, sunt ambițioasă, iau decizii bune și sunt foarte îndrăgostită de meseria mea.
Cum ți-ai dat seama că aceasta este meseria care ți se potrivește?
Absolut întâmplător. A fost șansă și a fost întâmplare. Și nu încetez să spun că meseria m-a ales pe mine, nu eu pe ea. Este un clișeu, știu, nu sunt prima care o spune, însă în cazul meu chiar asta s-a întâmplat.
Așadar, cum ai ajuns să lucrezi în acest domeniu?
Vreau să-ți spun această poveste, n-am spus-o niciodată nimănui, o știu doar cei care mă cunosc... În anul 1999, eram acasă, într-o vineri seara, ora 21.00 și sună telefonul fix. O bună amică, pe numele ei Alina, îmi spune: ”Bună, Diana! Uite, mâine sunt preselecții la TVR pentru Trupa DP2” - o emisiune foarte în vogă, la care erau Cătălin Măruță, Alexandra Dinu, Dinu Maxer, Octavia Pușcă, Lucian Ghimiș, Mădălin Ionescu, Kitty Cepraga...Adică, foarte mulți tineri care, la un moment dat, din TVR, au rămas în industria din entertainment. Alina, prietena mea, era foarte îndrăgostită de Cătălin Măruță și voia să ajungă cât mai aproape de el. Se făceau preselecții pentru prezentatori. Și-mi zice: ”Hai, te rog, vino cu mine să mă susții! Mâine dimineață, la ora 9, la poarta Pangrati.” Aveam 20 de ani și un pic. Am mers a doua zi, negândindu-mă că eu o să fac vreodată asta. Cred că au fost 300 și ceva de oameni, care voiau să ajungă la această emisiune și mi-am zis: ”Ia să intru și eu!”. Penultima am intrat. Dacă tot am stat până la 7 seara! M-au rugat să spun o poezie, m-au rugat să vorbesc în engleză și, la final, mi-au dat un bilet pe care au scris: ”Mâine, te prezinți la poarta Pangrati, la ora 9”. Și eu am fost complet șocată. Ulterior, au vrut să mă ia la Teleenciclopedia, ca voce. Am avut de ales între Teleenciclopedia și Trupa DP2. Și, după o săptămână, am intrat în emisie, cu Măruță. Am fost trei alese: Dana Nălbaru, Ilinca Atanasiu - care e actriță, în continuare, la ”Ion Creangă”, și eu. Apoi, s-a desființat Trupa DP2, m-am dus în Realitate veche, dar am zis că știrile nu sunt pentru mine și am plecat. M-am dus în două agenții mici de publicitate, după care m-a sunat o fostă colegă din Realitatea și mi-a zis: ”Am nevoie de un om bun pe matinal”. Și așa am revenit la știri... Iar acum îmi plac știrile, cel mai mult.
Ce-ți place cel mai mult la cariera ta de până acum?
Știu că este alt clișeu, dar e exact ceea ce mi s-a întâmplat și exact ceea ce simt. Am întâlnit oameni fabuloși. Am întâlnit oameni foarte buni, care au avut ochi să mă vadă și de la care am învățat foarte multe. Am plâns, m-am ofticat când nu-mi ieșea un subiect, când nu-mi ieșea un interviu, am lucrat 16 ore pe zi, nu a contat deloc! Asta îmi place la cariera mea, că a avut o cursivitate. S-a dus încet-încet pe un drum ascendent, că doar am ajuns la PRO TV! Și am întâlnit niște oameni care m-au văzut. Și asta le spun și colegilor mai mici decât mine. Îți trebuie și șansă... Degeaba ai talent, degeaba ai determinare, degeaba ai chemare pentru meseria asta, dacă nu întâlnești și oameni care să te vadă.
Ce i-ai spune unei tinere care își dorește o carieră ca a ta?
Să-i placă enorm. Și să fie sinceră, să se uite în oglindă și să-și spună: ”Da, sunt făcută pentru asta. Știu să vorbesc, stăpânesc limba română, am cultură generală, citesc, citesc presa, citesc inclusiv tabloidele”... Apropo, asta este una dintre primele lecții pe care le-am primit în presă. Trebuie să citești orice. Pentru că inclusiv din presa tabloidă s-au făcut subiecte serioase. Adică nimic nu trebuie desconsiderat și subapreciat.
Așadar, să fie sinceră cu ea, să nu renunțe ușor și să nu-și dorească din prima să ajungă prezentator. Serios! Trebuie să știi să scrii o știre, trebuie să știi să identifici un subiect, trebuie să știi care este predicatul unei știri, trebuie să simți un breaking news. La pupitru, se poate întâmpla orice. Există acest mit despre prezentatorii de știri, că e o voce care îți suflă în cască. Dar vocea aceea îți dă informații minimale. ”Îl avem, prin telefon, pe purtătorul de cuvânt la...”. Și tu trebuie să știi ce întrebări îi pui, pentru că nimeni nu are timp să-ți pună ție întrebările în cască.
Care sunt cele mai mari satisfacții, din punct de vedere profesional?
Că sunt aici, la PRO TV. Pentru mine, înseamnă maximum ca expunere TV. Mai există o serie de interviuri pe care le-am avut de-a lungul timpului. Unul dintre ele este cu Rudy Giuliani, când a venit în România. Venea pentru o gală care se organiza la Ateneul Român și la care erau invitați de seamă, din străinătate. M-au trimis pe mine acolo. Îmi tremurau genunchii la propriu. Îmi era groază, pentru că eu sunt micuță de statură și știam că el este înalt și mă gândeam că o să se vadă urât microfonul. Sunt aspecte la care oamenii de acasă nu se gândesc pentru că nu este treaba lor să se gândească. Am luat operatorul cu mine, m-am dus la Giuliani, am zis ”Doamne ajută!” că nu era chiar atât de înalt, am întins microfonul și am zis: ”Welcome to România! Sunteți în direct!”. Și am reușit să-l fac să râdă - el fiind un tip mai serios, cu greutate. Primul lucru pe care l-am întrebat a fost ce a mâncat aseară. A zâmbit și a spus că tocmai ce a luat masa cu Bill Clinton și mi-a povestit ce a făcut. Chiar a fost un interviu reușit.
Care sunt hobby-urile tale? Ce-ți place să faci în timpul liber?
Sunt pasionată de festivaluri. Le-am cam bifat pe toate. Am un sac plin de badge-uri acasă, am fost norocoasă să prind avântul pe care l-a luat piața asta, a festivalurilor de muzică în România, și să le aduc la televizor ca happening-uri, ca momente în care se adună o generație. O generație cultivată de muzica asta. Am avut Depeche Mode, Garbage, Santana, Alice Cooper, Marilyn Manson, Pulp, Kaiser Chiefs, Madonna, Rolling Stones, Metallica, Leonard Cohen... Sunt niște nume care pentru noi au însemnat ceva și încă înseamnă. Și mergeam cu pasiune și urmăream nu doar ce se întâmplă pe scenă, ci și cine vine acolo, de ce vine. Sunt oameni care plătesc bilet deloc ieftin la fiecare festival sau concert. Este o cultură în zona asta, pe care o respectă.
În vara asta, voi bifa Electric Castle, unde voi merge și cu băiețelul meu, pe care îl introduc în zona asta de festivaluri. Pentru mine, un concert rock, indie, este o descătușare. N-am să uit cum am plecat de la Muse, când au venit prima oară - eram fascinată, pluteam! Pentru că a fost experiența de care aveam nevoie în acel moment.
Cum arată o zi perfectă pentru tine?
Ce întrebare grea! Cred că o zi perfectă este o zi în care râd, în care am chef și sunt binedispusă și râd de dimineață până seara.
