Cum arată adevărata “Anna Delvey”, falsa moștenitoare germană, care a păcălit elita newyorkeză din lumea artei


După “escrocul de pe Tinder”, o altă “escroacă” face senzație pe rețelele de streaming. Povestea incredibilă a Annei Sorokin, cunoscută de elită newyorkeza drept Anna Delvey, a fost redată în serialul “Inventing Anna”, cu actrița Julia Garner în rolul principal.


Cine e Anna Sorokin?

În vârstă de 31 de ani, Anna Sorokin a ajuns o figură respectată și admirată în lumea mondenă din New York, după ce s-a prezentat a fi o moștenitoare bogată din Germania. Îmbrăcată întotdeauna în haine de designer, aceasta a reușit să se infiltreze în lumea bună din Manhattan și să profite de naivitatea unor oameni extrem de bogați. De origine rusă și cu cetățenie germană, Anna Sorokin a păcălit cu sume uriașe de bani oameni importanți, dar și diverse instituții. 

În 2017, Anna Sorokin a fost arestată, fiind acuzată că a fraudat bănci, hoteluri și cunoștințe din Statele Unite pentru un total de 275.000 de dolari. În 2019, ea a fost condamnată de Curtea Supremă din New York de la 4 până la 12 ani de închisoare, amendată cu 24.000 USD și pusă să plătească  câteva sute de mii de euro băncilor fraudate.

Sorokin se află în prezent în custodia Serviciului vamal și de imigrare din SUA.

Cum arată adevărată Anna Sorokin

De când s-a lansat serialul “Inventing Anna”, pozele de la procesul Annei Sorokin fac, iar, senzație pe net. 

 

Sursa foto: PROFIMEDIA

  • Cum arată adevărata “Anna Delvey”, falsa moștenitoare germană, care a păcălit elita newyorkeză din lumea artei

related posts

Modifică setările cookies