Viața lui Jeremy Meeks a fost una extrem de zbuciumată, dat fiind faptul că a fost arestat încă de la vârsta de 18 ani, mai exact în anul 2002. Pe atunci, acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru jaf și agresiune asupra unui băiat de 16 ani.
Mai târziu, pe când avea 30 de ani, Jeremy Meeks a fost din nou arestat, iar poliția din Stockton a publicat imagini cu el din arest pe pagina de Facebook. În scurt timp, fotografia cu acesta a devenit virală și a strâns mii de aprecieri și comentarii de la femei din întreaga lume. Jeremy Meeks a fost denumit, ulterior, „cel mai sexy prizonier din lume”.
După ce și-a ispășit pedeapsa, Jeremy a fost contactat de Jom Jordan, un renumit fotograf, iar mai apoi a pășit pe scene mari ca model pentru mărci celebre de modă, inclusiv în cadrul Săptămânii Modei de la Milano și la Festivalul de Film de la Cannes.
Acum, la 40 de ani, Jeremy are o carieră în industria cinematografică și are o familie superbă. Din prima căsătorie, care s-a încheiat în 2028, „cel mai sexy prizonier din lume” are doi copii și încă unul cu actuala sa iubită, Chloe Green.