În cadrul unui interviu acordat pentru un post de televiziune, Cristina Ștefania a recunoscut care este secretul ei, fiind vorba de un obicei la care nu renunță nici măcar o zi, indiferent de cât de rău s-ar simți.
Cristina Ștefania, cunoscută ca Libelula lui Speak, este mereu complimentată pentru silueta pe care o are și mereu a recunoscut că, fără sport, nu ar fi ajuns aici și nici nu ar fi putut să se mențină. Mai mult decât atât, acesta nici în pandemie nu a renunțat la sport și a făcut exerciții acasă.
„Nu trece o zi fără să nu ajung la un antrenament. Dacă nu ajung la antrenament, printr-o minune, fac cumva să fiu pe bandă minim 40 de minute”, a spus aceasta, în cadrul unui interviu.
De asemenea, nu afec sport doar pentru a fi sănătoasă, ci face sport și pentru a putea să mănânce ce vrea, fără să se depună. Cu toate acestea, respectă unele reguli și din acest punct de vedere și niciodată nu mănâncă în cantități mari, mai mult decât ar fi cazul.
„Eu de asta fac sport, ca să pot să mănânc. Iubesc să fac sală. E momentul ăla al meu, acel moment, îmi pun căștile și aia e”, a mai spus iubita artistului.
De asemenea, Cristina Ștefania a recunoscut că niciodată nu mănâncă mai mult decât ar fi nevoie și datorită faptului că, neimpunându-și limite în legătură cu nimic, nu simte nevoia de a mânca ceea ce i-ar putea face rău.
Din fericire, și gena o ajută, deoarece, recunoaște ea, niciodată nu a avut probleme cu greutatea, dar, dacă s-ar întâmplam ar munci și mai mult, pentru a ajunge la silueta dorită: „Nu fac rabat de la ceva. Nu am (nr. restricții), vreau ceva, mănânc. Nepunându-mi limite, nici nu îmi vine să mănânc prost. Nu am avut probleme cu kilogramele”.
Sursa foto: Instagram