Cum se înțelege Betty Vișănescu, fiica lui Florin Salam cu Roxana Dobre


Betty Vișănescu a dat cărțile pe față și a spus cum se înțelege, de fapt, cu Roxana Dobre, soția tatălui său.


De-a lungul timpului s-a tot vehiculat în presă că Betty Vișănescu și Roxana Dobre nu se înțeleg absolut deloc. Acum, fiica lui Florin Salam a decis să spună lucrurilor pe nume și să lămurească situația. 

Betty Vișănescu a dezvăluit faptul că are o relație foarte bună cu soția tatălui său, în ciuda gurilor rele care au susținut că cele două nu s-ar înțelege absolut deloc.

„Am o relație foarte bună cu Roxana Dobre. Spre deosebire de oamenii care vorbesc fel și fel de chestii despre noi, ne înțelegem foarte bine”, a declarat Betty Salam la o emisiune TV.

În ceea ce privește nunta tatălui ei, Betty a declarat că a fost foarte emoționată, însă s-a simțit mândră de faptul că tatăl ei a reușit să își gestioneze bine emoțiile.

„A fost foarte obositor. Am avut parte de foarte multe energii și, oarecum, a fost așa, o zi obositoare. Așa-i la nuntă. Am avut emoții pentru tata. M-am simțit ca și cum aș fi trecut eu prin sentimentele alea. Avea emoții, dar tata știe cel mai bine să le stăpânească. El când e foarte emoționat, pare calm. S-a controlat foarte bine. Mi-a plăcut că s-a odihnit. A fost o muncă să se trezească de dimineață, să se pregătească”, a declarat ea pentru sursa citată.

Sursă foto: Instagram/Betty Vișănescu

  • Cum se înțelege Betty Vișănescu, fiica lui Florin Salam cu Roxana Dobre

related posts

Modifică setările cookies