Potrivit Unica.ro, Jojo este adepta fastingului, un regim alimentar ce presupune consumul de alimente doar în anumite intervale de timp, un fel de post organizat. Actrița a dezvăluit că nu mănâncă nimic până la ora 14:00, singurul lucru pe care îl consumă fiind o cafea cu lapte.
„Nu mai mănânc până la ora 14.00 de o perioadă încoace. Țin un fel de fasting și nu mai mănânc până în ora 14.00, mănânc după ora 14.00, dar de fiecare dată beau o cafea cu mult lapte. Trebuie să mă mențin, metabolismul se schimbă foarte mult după 40 de ani și atunci există tot felul de tehnici”.
Însă, stoparea kilogramelor în plus nu este singurul motiv pentru care Jojo a inclus fastingul în viața sa. Vedeta spune că acest stil alimentar îi oferă o stare de bine generală, îmbunătățește memoria și aduce numeroase beneficii organismului. Cu toate acestea, Jojo nu recomandă ca fastingil să fie urmat în fiecare zi, fiind nevoie de perioade de pauză pentru a exista un echilibru:
„Ultima oară aveam un regim de viață sănătos, numai că nu este suficient și atunci trebuie să intervină o latură de fasting din când în când, periodic, nu trebuie să faci asta toată viața. E minunat dacă poți toată viața, însă este aproape imposibil. Acum vreo 3 luni am început. Nu am slăbit deloc, dar mă ajută foarte mult să mă mențin, mă ține în formă.
Fastingul are mai multe beneficii și pe partea de sănătate, îți dă mai multă energie, te ține în ritm. Cred că ajută foarte mult pe partea asta de detox și atunci în mod normal dacă elimini toxinele din organism, da, îți dai un refresh peste tot. Ajută memoria foarte mult, pentru că nu mai e încărcat organismul și eu lucrez foarte mult cu asta, așa că am nevoie de un refresh din când în când. Îl țin cât o să rezist, nu mi-am propus nimic”, a adăugat Cătălina Grama.
Sursă foto: Instagram