”Dacă exista o opțiune să nu mai cresc, aș fi încercat orice”. Ce a făcut Karlie Kloss pentru a nu mai fi atât de înaltă


Karlie Kloss este unul dintre cele mai apreciate modele la nivel internațional.


În ciuda celebrității de care se bucură și a beneficiilor de care are parte, modelul de 27 de ani nu a fost întotdeauna împăcată cu atuurile fizice cu care a fost înzestrată, înălțimea creându-i numeroase complexe în adolescență. 

Într-un interviu acordat în cadrul show-ului de pe Youtube al lui Naomi Campbell, Karlie a mărturisit că a apelat la tot felul de idei pentru a stopa procesul de creștere.

”M-a deranjat toată viața faptul că sunt înaltă. Nu am început să cresc la 16 ani, încă de la grădiniță eram mai înaltă decât băieții. Am încercat să opresc asta, am încercat din greu”, a mărturisit Karlie.

”Îmi amintesc că mi-am pus greutăți pe cap și nimic nu a funcționat. Dacă exista o opțiune să nu mai cresc, aș fi încercat-o”, a adăugat aceasta.

Modelul a afirmat că practicarea baletului a ajutat-o: ”Am învățat să îmi iubesc corpul, cum să stau, cum să mă mișc în așa fel încât să nu mai simt presiune”.

În prezent, Karlie Kloss este în izolare alături de soțul ei, Joshua Kushner, la locuința din New York. Cei doi s-au căsătorit în 2018.

Vezi și: Jador înşelat în secret - Trending Review cu Daragiu - Episodul 26

  • ”Dacă exista o opțiune să nu mai cresc, aș fi încercat orice”. Ce a făcut Karlie Kloss pentru a nu mai fi atât de înaltă

related posts

Modifică setările cookies