Dalila Dulgheriu a facut parte din singura echipa de televiziune din Romania care a filmat pe covorul rosu al Premiilor Oscar. A spus "prezent" la funeraliile lui Michael Jackson, era acolo cand Andreea Esca i-a luat un interviu lui Patrick Vuitton la Maison de Louis Vuitton si nu a lipsit de la Festivalul European de Film de la Londra sau Decernarea Premiilor Emmy.
De-a lungul anilor, a colaborat cu echipe apreciate de Academia Americana de Film, i-a cunoscut pe Sting, Jeremy Irons, Richard Branson, Andy Garcia sau Shia LaBeouf si toti corespondentii emisiunii "Romania, te iubesc" ii sunt colegi si prieteni.
Dalila ar putea scrie o carte despre aventurile pe care le-a trait ca operator al Stirilor ProTV, dar mai presus de orice, ar putea sa castige simpatia oricui cu zambetul larg si atitudinea joviala pe care le arata chiar si in cele mai solicitante zile. Desi este mereu pe fuga, ne-a impartasit cateva dintre cele mai frumoase amintiri pe care le-a capatat de cand este operator, iar povestile ei ne-au lasat cu gura cascata.
Sa facem cunostinta cu Dalila. Ce ne poti spune despre tine? Cum ai ajuns sa lucrezi in acest domeniu?
Povestea a inceput cand eram studenta la Suceava si in anul 2 de facultate, la un congres studentesc, un prieten de-ai mei a venit, mi-a pus o camera in brate si mi-a spus: "Dalila, trebuie sa filmam". I-am zis: "Pai n-am mai facut asta niciodata". Studiam Mecanica atunci. "Pai te descurci. Astea sunt butoanele, asta e camera, te descurci". Am inceput sa inregistrez si am descoperit, practic, o alta lume, care m-a fascinat.
Dupa care, pentru ca in decursul facultatii tot ajungeam la conferinte si workshop-uri studentesti pe care trebuia sa le filmez, ca sa fac treaba cum trebuie si sa am niste notiuni de baza, am facut un curs de televiziune la Universitatea Populara din Suceava. Am avut noroc ca am luat primele lectii de la cineva care facuse niste documentare pentru Televiziunea Franceza si, practic, acest om m-a invatat ce inseamna incadraturi si ce inseamna montaj, ceea ce mi-a folosit foarte mult pentru inceput.
Trebuie sa avem curajul sa spunem da, sa nu ne fie frica, sa nu spunem "nu pot, e greu" cand avem ceva nou de facut. Noi ne punem limite. Important e sa incerci. Merge, bine. Nu, nu-i nicio problema. Nu se opreste lumea daca nu merge ceva. Cred ca structura mea e sa nu spun "nu". Intotdeauna am ales ce e mai complicat si mai dificil.
A fost, deci, o intamplare faptul ca intr-un anumit moment al vietii tale cineva ti-a pus camera in mana.
Da, exact. Acum, cand stau sa ma gandesc, foarte multe lucruri decisive care m-au dus la momentul asta, adica la momentul de a fi cameraman la ProTV, au fost niste decizii de cateva secunde. Trebuia sa spun in timp record daca vreau sau nu sa ma implic intr-un proiect. Am invatat de-a lungul timpului ca trebuie, ca oameni, sa avem curajul sa spunem da, sa nu ne fie frica, sa nu spunem "nu pot, e greu" cand avem ceva nou de facut. Noi singuri ne punem limite. Important e sa incerci. Merge, bine. Nu, nu-i nicio problema. Nu se opreste lumea in loc daca nu merge ceva. Cred ca structura mea e sa nu spun "nu". Intotdeauna am ales ce e mai complicat si mai dificil.
Faptul ca am ajuns operator a fost un lucru de conjunctura. O prietena mi-a oferit sansa sa locuiesc la ea acasa. Era sotia domnului care mi-a pus prima oara camera in mana. Ca sa vezi cum s-au legat toate! Ea avea nevoie de mine la un ONG de care se ocupa si asa am ajuns in Bucuresti, unde am inceput in paralel Facultatea de Imagine TV si cinematografie de la Universitatea Hyperion. Am dat la Multimedia la ATF de trei ori si nu am intrat, asa ca am ramas la Imagine. In anul 2, trebuia sa-mi platesc filmele de scoala si am ramas fara bani. Am acceptat propunerea unui coleg de facultate, care mi-a spus ca trebuie sa vin sa ma angajez la ProTV. "Hai vino, e ultimul tren sa te angajezi la ProTV!". Atunci mi-am luat inima in dinti, mi-am luat un book de prezentare cu fotografii pe care le facusem in facultate si m-am dus la selectie.
"Hai vino, e ultimul tren sa te angajezi la ProTV!"
Primul tau job a fost chiar aici?
Primul meu job a fost chiar in ProTV. Am inceput sa lucrez in primavara lui 1996. Dupa ce am stat vreo cateva luni in perioada de proba, m-au angajat. Nu mai erau alte femei cameraman si chiar daca atunci a fost putin complicat, nu mi-am batut prea mult capul cu asta. Mi-am zis doar ca e atat de frumoasa meseria incat nu mai conteaza nimic altceva. Poate a fost si putin inconstienta. Nu m-am gandit o secunda la greutati.
Am inceput la "Buna dimineata" cu Florin Calinescu, pentru care ma trezeam de dimineata, mergeam la emisiune si stateam la camera de studio, "la coarne". Dupa care, ma duceam pe teren. Seara filmam la talk show-uri. Mi-am spus ca daca nu muncesc cat pot de mult, nu am sa pot sa invat meserie. Mi-am dat seama ca daca nu depun un efort cat mai mare la inceput, nu am nicio sansa. Pe-atunci aveam pager si stateam mereu sa vad daca sunt chemata. Asistentul de productie s-a prins ca sunt dispusa sa vin la orice ora din zi si din noapte la filmari si, avand nevoie de operatori, ma apela pe mine. Spuneam mereu "da". Eram, deci, mai tot timpul la serviciu. Practic stateam cam zi-lumina la job. Altfel nu as fi avut nicio sansa sa invat.
Lumea a fost si este atrasa de ce se afla in fata camerelor, nu in spatele lor. De ce ai ales tu sa te faci cameraman si nu reporter?
Cred ca fiecare are locul lui pe lumea asta. Nu toti suntem facuti sa facem totul bine. Nu m-am vazut stand in fata camerelor. Nici nu-mi place, nici nu ma simt confortabil si probabil ca, avand la baza si o structura de matematica-fizica, tehnica, mi s-a parut ca mi se potriveste mai curand asta. Iar meseria de a fi operator de imagine e o combinatie intre tehnic si lucrurile mai artistice.
Ce "cerinte" trebuie sa indeplinesti, din punctul tau de vedere, ca sa fii un cameraman de succes?
Trebuie, in primul rand, sa-ti placa foarte mult meseria. Si sa-ti placa la fel de mult ca acum si peste 5, peste 10, peste 15 sau 20 de ani. Daca indeplinesti aceasta conditie, intervine auto-instruirea. In fiecare zi apar lucruri noi in domeniul nostru, mai ales pe parte tehnica si de stil de filmare. Totul evolueaza foarte mult si e tot timpul ceva de invatat. Plus ca, in ProTV e si treaba asta ca tot timpul trebuie sa faci lucrurile altfel decat ceilalti. Trebuie mereu sa-ti pui semnatura, sa ai o gaselnita, iar in imagine e greu sa faci acest lucru fiindca s-a descoperit roata demult. Fiecare trebuie sa combine lucrurile pentru ca rezultatul sa fie bun.
Ca operatori, lucram intr-o echipa care trebuie sa faca in asa fel incat lucrurile sa functioneze perfect. E o masinarie care trebuie sa functioneze ca unsa ca sa fie creata povestea. Daca nu exista colaborare, nu e nici story care trece de sticla. Intr-un fel e foarte bine ca exista concurenta aceasta constructiva intre noi pentru ca nu avem cum sa ne plafonam.
Niciodata nu m-am gandit "e greu". Daca gandesti asa de la inceput, cred ca pui o presiune negativa pe filmare.
Spune-mi cate ceva despre cea mai grea filmare pe care ai facut-o pana acum.
Sunt situatii si situatii. Ca operator, trebuie sa faci un efort sa-ti dai seama repede ce functioneaza si ce nu. Sa gasesti solutiile cele mai bune de a filma, de a lua sunet si de a-l face pe omul din fata camerei sa se simta bine. Fiecare filmare este o provocare si te pune intr-o situatie inedita. O data ce faci filmarea, e considerata lucru rezolvat, deci nu mai e dificil. Niciodata nu m-am gandit "e greu". Daca gandesti asa de la inceput, cred ca pui o presiune negativa pe filmare.
De-a lungul carierei au fost multe momente in care conditiile meteo erau nefavorabile, de exemplu. Dar nu eram eu singura care suferea. Cand mergi la inundatii si vezi familiile acelea cu casele daramate, pline de apa, cu micuti in brate, cu tot avutul lor imbibat in apa, nu ti se mai pare ca duci tu greul. Tu doar stai acolo cateva zile, poate in cizme cu 10 numere mai mari. Tu faci febra musculara la picioare. Dar iti dai seama ca nu tu esti cel care trebuie sa-si planga de mila. Nu am avut niciodata de ce sa fac asta fiindca unora le e si mai greu decat mie. Dupa filmare, eu plec acasa, fac o baie calda, imi pun muzica si consider totul terminat. Sunt insa oameni care sufera foarte mult. Nu spun ca nu e greu cand mergi sa filmezi zapezi sau proteste, dar nu ma plang.
Ai filmat in tot felul de medii si situatii si au surprins tot felul de personaje. Ti-a fost vreodata frica pentru siguranta ta? Ai patit vreodata ceva la filmari?
Nu m-am temut pentru siguranta mea, nu. Am mare incredere in cei din jur si am invatat sa fiu mereu atenta. Da, am trecut si prin intamplari mai ciudate si poate ca acum nu as mai face filmari in anumite locuri fiindca as fi putut sa-mi periclitez situatia. De exemplu, am urcat sa filmez niste vopsitori care lucrau undeva la peste 40 de m inaltime. Am urcat cu camera neasigurata pe o scara nu foarte sigura. Trebuia s-o fac. Am urcat si mi-am dat seama ca am fortat nota mai mult decat era cazul, poate.
Toate deplasarile cu colegii mei au cate o poveste. Cred ca as putea scrie o carte de calatorii si aventuri.
Care au fost cele mai dificile lucruri pe care ai fost nevoita sa le faci la filmari?
Am multe amintiri. Am fost intr-o deplasare cu Paula Herlo in Japonia si Bali. Am zburat 14 ore pana in Tokyo. Am avut 20 de ore la dispozitie sa filmam acolo, dintre care 14 am stat cu camera in mana aproape non stop. Am dormit vreo 4 ore, apoi am zburat de la Tokyo la Bali inca 7. Am ajuns seara, ne-am cazat, iar dimineata, dupa ce am dat de personajul pe care trebuia sa-l filmam, am avut inca o zi jumatate pana la ora zborului. In toate deplasarile astea e si pacat sa nu filmezi. Pana la urma ajungi in niste locuri atat de frumoase incat nu ai voie sa ratezi niciun cadru cu potential. De exemplu, in Bali, personajul pe care l-am filmat ne-a dus la un pictor bastinas care are acum mare succes cu lucrarile lui. Ca sa ajungem la casa in care locuia, situata langa o orezarie, am trecut prin jungla. Ploua tare, dar era atat de frumos si diferit, incat era pacat sa nu filmez. Era incredibil.
La fel mi s-a intamplat si intr-o deplasare cu Anca Nastasi, in China. Atunci a fost intr-adevar un moment cam greu fiindca ne-a oprit politia intr-o mahala pe motiv ca nu aveam voie sa filmam acolo. Am continuat sa inregistrez, ca sa avem dovezi. Cei de acolo nu s-au comportat chiar prietenos, dar norocul nostru a fost ca un personaj pe care l-am filmat in Shanghai ne-a ajutat si ne-a scos din incurcatura. Plus ca inainte, in drum spre aeroport, ne-am oprit intr-un cartier cu ceainarii, foarte frumos. Din nou, nu aveam voie sa filmam si am ajuns, pe sus, la politie. Eu m-am strecurat cu camera si Anca mi-a dat mesaj sa schimb discul, ca nu cumva sa fie confiscat. La fel am patit si in Dubai, cu Paula Herlo. Am fimat pe plaja, unde teoretic nu era voie sa facem asta, si au venit cei de la paza. Am schimbat repede caseta, am aruncat-o sub scaunele masinii in care eram, ca sa nu ne-o ia. Ar fi fost munca pierduta. Toate deplasarile cu colegii mei au cate o poveste. Cred ca as putea scrie o carte de calatorii si aventuri.
Lucrezi intr-un mediu in care domina barbatii. Te-ai simtit vreodata intimidata de acest lucru?
Nu, pentru ca daca stii clar ce iti doresti si stii ca vrei sa faci un lucru, nimic nu te poate intimida. Pe pamantul asta avem loc toti si meseria nu ti-o ia nimeni din mana. Urmaresc intotdeauna stilul de filmare al colegilor mei si pot sa fiu mai degraba impresionata de un cadru, sa fiu stimulata de ceea ce fac ei, dar intimidata... niciodata.
Mi-am dat seama ca, cu cat esti mai faimos si ai o cariera de succes, cu atat esti mai normal, mai firesc si fara o atitudine aroganta.
Care sunt cele mai mari satisfactii pe care ti le-a oferit job-ul tau? Care este proiectul de care esti cel mai mandra?
Eu am avut noroc sa lucrez si pe parte de film, pe pelicula, "Tornado", ceea ce a fost fantastic. A fost un vis devenit realitate, poate chiar varful carierei mele. Am lucrat, de exemplu, la making of-ul pentru "Callas Forever" a lui Franco Zeffirelli. La proiectul acela, pe langa actorii senzationali, am colaborat cu echipa de Oscar. Si mi-am dat seama ca, cu cat esti mai faimos si ai o cariera de succes, cu atat esti mai normal, mai firesc si fara o atitudine aroganta.
Cine vrea sa te gaseasca, te poate cauta pe IMDb. Cum ai ajuns pe cea mai mare baza de date de filme din lume?
Pe IMDb am ajuns fiindca am lucrat la proiectul pe pelicula. Pare usor, dar nu poti sa iti faci asa, oricum, un cont. Trebuie sa ai proiecte importante la care sa fi lucrat. Aplici, iar ei te verifica. Asa am aparut si am aflat de la un prieten englez ca sunt acolo. Habar n-aveam ca pot fi gasite acolo proiectele in care am fost implicata.
Ai intalnit de-a lungul timpului o multime de vedete. Cu cine ti-a placut cel mai tare sa lucrezi?
Sunt de-a dreptul fascinanti toti cei pe care i-am cunoscut. Toti oamenii din jurul meu au avut si au povestile lor, vietile lor. Au lucruri pe care iti place sa le auzi. Fiecare dintre noi are, pana la urma, o poveste. Fie ca e cunoscut, fie ca e necunoscut. Cand lucrezi cu oameni de talia lui Jeremy Irons, Andy Garcia, directori de imagine de Oscar, stai langa enciclopedii ambulante care te fascineaza. Iti dau un sentiment de "plin". Pur si simplu te bucuri ca te afli in preajma lor si ca poti invata ceva de la ei. Toti oamenii astia sunt atat de normali si de firesti. Au caracter cum trebuie, asta m-a fascinat.
Am invatat de la Jeremy Irons ce inseamna profesionalism. Dupa fiecare dubla, el mergea la monitoare si voia sa vada cum s-a descurcat, pentru ca apoi sa poata corecta si sa faca altfel. Isi aducea propriul aport la secventa respectiva, vorbea cu Zeffirielli si ii spunea ce ar schimba el daca ar putea. Dar fiecare actor are stilul lui. De exemplu, Andy Garcia s-a implicat foarte mult in regia filmului "Modigliani", un alt proiect in care am lucrat. I-am intalnit pe Sting, Richard Branson... Toti sunt persoane magnetice, care te fascineaza prin prisma personalitatii lor.
Iar cand vine vorba de tara, colegii mei de la "Romania, te iubesc" sunt niste oameni incredibil de muncitori si de energici, care au o capacitate extraordinara de a analiza lucrurile. Ei cauta tot timpul, sunt niste cautatori incredibli. Ceea ce fac ei acolo e o munca fanatstica pentru ca in orice moment al zilei, oriunde se afla, sunt conectati la realitate si isi cauta povestile.
Lucrurile bune vin intotdeauna, asta am invatat. Daca esti deschis si pozitiv, se intampla.
Pe cine ti-ai dori sa filmezi in viitor?
Mi-ar placea sa-l filmez pe Bono, de exemplu. Si mi-ar placea sa mai lucrez la film, pe pelicula. Lucrurile bune vin intotdeauna, asta am invatat. Daca esti deschis si pozitiv, se intampla. Nu iti ies mereu lucrurile asa cum iti doresti, dar poate ca uneori nici nu trebuie sa-ti iasa. Imi place sa merg mai departe, fara sa stau sa ma lamentez. Cred ca, in general, toti trebuie sa ne relaxam, sa ne concentram si sa facem lucrurile cum trebuie. E important sa nu ne pierdem in negativitate si sa eliminam "nu-ul".
Cum arata o zi obisnuita din viata ta?
Ma trezesc. Cafea neaparat, la ibric. De obicei, ni se dau de seara filmarile pentru a doua zi, asa ca pot sa ajung la serviciu si sa am filmarea programata. Sau pot sa astept sa vina reporterul sa ma ia. E un fel de loterie si e chiar frumos cand nu stii ce te asteapta, ce-ti pregateste ziua. Acum pot sa filmez la Opera si peste doua ceasuri pot sa filmez un incediu. E foarte interesant. Uite, o problema de zi cu zi consta uneori in faptul ca nu stiu cum sa ma imbrac. Imi place sa ma potrivesc locului in care ma duc sa filmez si imi pun rezerve de haine in masina, ca sa nu ma trezesc nepregatita in diverse situatii. Am in dulap bocanci, pantaloni de schi, geaca, sa-mi tina de cald. Si nu-mi lipseste niciodata din husa camerei rujul rosu Chanel.
Cand nu esti pe teren, la filmare, ce faci? Ce iti place sa faci?
Cate lucruri! O gramada! Imi place sa citesc foarte mult si de obicei nu-mi lipseste cartea din bagaj. Oriunde m-as duce, sunt cu cartea dupa mine. Imi place foarte mult sa ascult muzica si am un iPod la indemana intotdeauna. Ca-mi place, ca nu-mi place, trebuie sa mai ajung si pe la sala. Imi place sa ma intalnesc cu prietenii, dar din pacate nu am atat de mult timp incat sa ma intalnesc cu toti. Pentru ca am prieteni din mai multe etape ale vietii mele, e foarte greu sa tin pasul cu toti. Vezi tu, cu timpul e putin mai complicat.
Chiar am vrut sa ajung aici, la timp si la viata personala. Cum se imbina cariera cu viata ta personala? Reusesti sa ai o viata personala avand in vedere ca lucrezi intr-o redactie de stiri, unde se intampla mereu cate ceva?
Incerc sa le imbin. Cred ca m-am si obisnuit de atatia ani, fiindca intotdeauna a fost asa. De cand lucrez la Stiri, am chiar concediu. Am uneori Sfinte Sarbatori pe care le fac la serviciu, dar am si Sfanta Vacanta, care e foarte importanta pentru mine. Imi place sa merg in locuri frumoase, sa stau in hoteluri frumoase si imi place sa vad locuri noi. Am avut foarte multe vacante in care m-am dus si singura in locuri speciale. Ma imprietenesc cu cu lumea, imi place sa fac asta.
In final, o curiozitate personala. Se spune ca o vedeta poate arata mai bine la televizor si ca voi, cameramanii, sunteti responsabili de "imbunatatiri". E adevarat? Se poate face un om mai frumos doar "din camera"?
Poti sa faci pe cineva sa arate mai bine. Poti sa-l faci sa arate si un pic mai prost. Depinde. Aici conteaza foarte mult lumina. Daca nu ai echipamentul potrivit, oricat te straduiesti sa-l scoti mai bine, nu ai cum. Nu toate fetele sunt perfecte, facute pentru sticla. Conteaza tenul, cum reflecta lumina… Sunt foarte multe lucruri care contribuie la o imagine ideala. Fiecare om are specificul lui, dar tine si de mana noastra sa facem ca un om sa arate bine sau nu.
