Dan Bălan nu va mai prezenta finala națională Eurovision România. Artistul este blocat în Kiev din cauza războiului


Dan Bălan nu va mai putea prezenta selecția națională Eurovision România care are loc pe 5 martie, din cauza faptului că nu poate părăsi Ucraina.


Fostul membru al trupei O-Zone a fost prins de războiul din Ucraina, în timp ce filma pentru Vocea Ucrainei. Din cauza faptului că zborurile au fost anulate, acesta nu poate ajunge în România. 

"Dan Bălan a încercat să iasă din ţară, a vrut să ajungă în România. I s-au eliminat toate variantele de zbor. Chiar avea bilete de avion luate pe mai multe curse, însă toate au fost anulate.

După două zile de încercări eşuate de a ieşi din ţară, ne-a anunţat cu regret că nu mai poate participa la selecţia finală din România", a declarat Iuliana Maricuc (managerul de proiect al selecției naționale Eurovision), potrivit paginademedia.ro.

Dan Bălan, mesaj de solidaritate pentru Ucraina

Chiar dacă nu este foarte activ pe rețelele sociale, Dan Bălan a ținut să transmit un mesaj despre perioada dificilă prin care trece acum Ucraina. “Treziți-vă! Fiți oameni, ori necazul vă va ajunge și pe voi. Oamenii înlănțuiți vor fi în curând dezlegați. Va veni judecata. Vor vorbi Niprul și munții!”, a scris artistul în dreptul unei fotografii cu steagul ucrainean. “Doamne, salvează Ucraina! Sunt cu toată inima alături de voi!”, a mai adăugat artistul. 

Sursă foto: Instagram

  • Dan Bălan nu va mai prezenta finala națională Eurovision România. Artistul este blocat în Kiev din cauza războiului

related posts

Modifică setările cookies