Daniela Crudu, una dintre cele mai cunoscute și urmărite persoane publice din lumea mondenă românească, este însărcinată cu cel de-al doilea copil, un băiețel, și nu își mai încape în piele de fericire. Multă vreme a fost foarte atentă la aspectul său fizic, însă acum nu mai pune preț pe acest lucru: mănâncă de toate și nu se abține de la nimic.
Din păcate, nu a reușit să renunțe la un anumit viciu, anume fumatul, dar spune că a reușit să reducă țigările.
„Mă simt grăsuță, nici măcar nu m-am cântărit, pentru că nu vreau să intru în depresie, eu vreau să mănânc, să mă alimentez bine. Mă gândesc că poate așa o să țin cont de ce mănânc, și nu vreau, încerc să mănânc sănătos, dar nu pun frâne, dacă mi-e foame, mănânc. Nu prea am pofte, doar de porumb fiert am avut, exact ce nu găsești (..)
Încerc să fumez doar 5 țigări pe zi, eu spun din experiența mea ce vreau să repar, poate atunci (n.red. în prima sarcină) fumam și mai mult, nu țineam cont, acum le număr, vreau să fiu strictă, să nu fac niciun pas greșit. Nu mai vreau să fiu haotică «Lasă că merge și așa», nu merge și așa că nu e așa, dacă doctorul ți-a spus, nu ți-a spus de nebun să stai cuminte.”, a dezvăluit Daniela Crudu.
Foto: Instagram