De unde vine numele Gheboasă și de ce spune cântărețul că „a răzbit din Șerpărie”


Trapperul Gheboasă are o poveste de viață demnă de un scenariu de film. Pe numele său real, Gabriel Gavriş, tânărul a visat mereu să ajungă pe scenă.


La început de drum, Gheboasă a fost foarte surprins că a ajuns viral pe rețelele sociale. Versurile sale și felul în care se exprimă a atras atenția publicului tânăr. În cea de-a 77-a ediție a emisiunii „Detectorul de Minciuni", moderată de Oana Radu, cântărețul a spus cum i-a venit ideea numelui de scenă. 

„Gheboasă ar însemna cocoșat, dar eu nu sunt cocoșat. Gheboasă vine de la bunicul meu. De fapt, vine de la „ghebe” - ciuperci. Când eram mai mare mi-a zis cineva: „Băi Gheboasă!” și am zis stai măi că e șmecheroasă, șerpăroasă. Ziceam toate cuvintele cu „oasă” și mi s-a părut tare. Așa am zis să-mi pun pe internet Gheboasă, dintr-o caterincă. Nu mă așteptam să mă știe atâta lume și să rămân cu numele ăsta”, a povestit el. 

Cum a fost viața lui Gheboasă în cartierul Șerpărie

Gheboasă a fost abandonat la naștere, a crescut o perioadă în plasament, pentru că tatăl său era la închisoare. Apoi, a venit să locuiască alături de bunica lui într-un cartier din Târgoviște, numit Șerpărie. 

„Oamenii care m-au ținut în plasament sunt de nota 1000. Viața mea era diferită. Când am plecat în Șerpărie a fost o schimbare, m-am mutat la o viață haotică. Erau manele la maxim, înjurături. Eu nu eram obișnuit cu genul ăla de oameni, cu petreceri până la 6 dimineața. Venea mereu Poliția acolo să ridice oameni. Am văzut multe lucruri rele. Am plecat de acolo și vreau să vadă lumea din ce sunt făcut cu adevărat. Am văzut prea multe lucruri când am fost mic și lucrurile astea m-au călit”, a spus el în emisiunea La Măruță. Află mai multe detalii în materialul video de mai jos. 

Gheboasă a stârnit reacții aprinse după prestația de la UNTOLD. Cântărețul a scandalizat mare parte din opinia publică din România, după ce a încurajat mii de tineri, mulți minori, să fredoneze versurile unei piese cu cuvinte obscene.

 

Sursă foto: Instagram/  gheboasa11

Vezi și: Gheboasă, abandonat la naştere, a răzbit din Șerpărie
 
  • De unde vine numele Gheboasă și de ce spune cântărețul că „a răzbit din Șerpărie”

related posts

Modifică setările cookies