Divorțul de un miliard de dolari de la Hollywood. Reese Witherspoon se desparte, după 12 ani, de soțul ei


Reese Witherspoon și omul de afaceri Jim Toth dădeau impresia că formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Asta până când și-au anunțat despărțirea.


După 12 ani de căsnicie, Reese Witherspoon și Jim Toth au luat decizia de a divorța. Anunțul a suprins multă lume, având în vedere că pe rețelele de socializare pozau întotdeauna într-o familie fericită. Potrivit unor surse apropiate cuplului, cei doi nu se mai înțeleg de aproape doi ani – aparent, Toth ar trece prin criza vârstei mijlocii și nu se mai regăsește în universul lui Reese. Cei doi au un fiu de 10 ani.

 

Reese Witherspoon este una dintre cel mai bine plătite actrițe de la Hollywood – până de curând avea o avere de 375 de milioane de euro, însă acum a mai adăugat câteva sute de milioane la aceasa. A vândut cu  840 de milioane compania de producție Hello Sunshine, pe care o deținea cu soțul ei. Cei doi dețin mai multe afaceri împreună, iar acum trebuie să își împartă averea.

Publicația The Sun scrie că divorțul dintre Reese Witherspoon și Jim Toth va fi unul dintre cele mai scumpe din istoria Hollywood-ului, vorbindu-se de suma de 1 miliard de dolari.

“Era doar o chestiune de timp până la despărțire. Jim pur și simplu nu mai e tipul cu care Reese s-a căsătorit. După vânzarea companiei, i s-a schimbat personalitatea, atitudinea și perspectiva asupra vieții și nu mai vrea să facă parte din lumea afacerilor”, a spus o sursa apropiată celor doi.

Acesta nu va fi însă primul divorț pentru Reese – actrița a mai fost căsătorită în anii ’90 cu Ryan Phillipe, cu care are 2 copii. Căsnicia lor a durat 9 ani.

SURSA FOTO: GETTY IMAGES, Instagram

  • Divorțul de un miliard de dolari de la Hollywood. Reese Witherspoon se desparte, după 12 ani, de soțul ei

related posts

Modifică setările cookies