În prezent, Izabel își împarte viața între pictoriale sexy și diverse evenimente mondene, dar e în centrul atenției în special prin relația sentimentală cu fotbalistul german Kevin Trapp, portar la echipa Paris Saint-Germain.
Cei doi se află acum într-o vacanță romantică în Mykonos (Grecia) în care sportivul și-a serbat cea de-a 29-a aniversare, la data de 8 iulie. Cel mai frumos cadou primit de Kevin a fost cel oferit de iubita sa printr-o postare de milioane de „like”-uri pe Instagram.
Pe malul mării, focoasa braziliancă l-a provocat pe Trapp la un dans latino („forro”, pentru cunoscători), ritmurile fiind dictate, evident, de Izabel. „La mulți ani, dragul meu Tudinhoo. Ești dragostea vieții mele și cel mai bun prieten. Vreau să trăiesc cât mai multe momente de acest fel pentru că viața e mai frumoasă alături de tine”, a fost mesajul alăturat filmulețului.
„Ce declarație de dragoste! Nu am cuvinte să-ți spun cât de fericit mă faci”, a fost răspunsul lui Kevin Trapp.
Cei doi se cunosc din 2015, iar exact în urmă cu un an, în iulie 2018, s-au logodit. Izabel a mai fost o dată în pragul căsătoriei, cu un afacerist din Brazilia, de care s-a despărțit însă după o relație de opt ani (2006-2014).