Terri Irwin a dezvăluit recent că nu a mai putut plăti facturile și ca să nu taie din hrana animalelor a fost nevoită să mai renunțe la angajați: "Sunt pilotul unui avion mare, iar avionul se prăbușește și eu trebuie să predau toate parașutele pe care le am. Uneori, la sfârșitul zilei, îmi pun capul în mâini și mă întreb ce vom face mâine", a spus văduva lui Steve Irwin.
Cea mai mare durere este că Steve iubea enorm această Grădină Zoologică și ultima lui dorință a fost ca cei din familie să facă orice le stă în putere ca ea să nu se închidă.
Acum, văduva lui Steve Irwin vrea să facă o emisiune cu dezvăluiri contra-cost pentru a slava afacerea familiei. Terri plănuiește să facă un interviu cu Bindi și Robert pentru a comemora 14 ani de la moartea soțului ei.
"Va fi extrem de emoționant și personal. Ideea a fost a lui Bindi, care vrea să-și onoreze tatăl. Niciun subiect nu e interzis, iar ei toți intenționează să împărtășească fotografii și videoclipuri vechi cu Steve, care îl arată pe regretatul Vânător de Crocodili bucurându-se de viață cu soția și cei doi copii", au declarat apropiați ai familiei.
Recent, Bindi a sărbătorit un an de la logodnă și este mai fericită ca niciodată în brațele bărbatului pe care îl iubește atât de mult.
Sursă foto: Instagram