Tammy Hembrow este un fel de Kim Kardashin a Australiei – s-a făcut remarcată în cadrul unui reality show despre familia sa. Ca și Kim, influencerita mai are încă 4 surori, toate la fel de frumoase, însă numai două dintre ele sunt în lumina reflectoarelor.
Australianca a postat recent o imaginie care i-a emoționat pe fani: aceasta apare alaptandu-și bebelușul, alături de două dintre surori – una dintre ele însărcinată, iar cealaltă cu todlerul în brațe.
La fel ca și Tammy, Emilee Hembrow are trei copii.
Amy, care este însărcinată în prezent, mai are o fetiță.
Model de fitness, Tammy Hembrow și-a reluat imediat după naștere exercițiile fizice, iar acum deja și-a recuperat abdomenul cu pătrațele.
Tammy a născut a treilea copil pe cale naturală, după două cezariene. “Cel mai greu, dar și mai recompensant lucru pe care l-am făcut vreodată – naștere vaginală fără medicație, după două cezariene”, a spus influencerița.
Australianca a dezvăluit că bebelusa a moștenit o mutație pe care și ea, dar și mama și surorile ei o au: s-a născut cu 12 degete. Primii doi copii ai lui Tammy nu au moștenit însă această mutație genetică. Degetele în plus au fost eliminate ulterior, printr-o operație estetică.