Despărțirea lor a avut loc în urmă cu ceva timp, iar artista și soțul ei au decis să o facă publică, după ce începuseră să apară din ce în ce mai multe zvonuri despre acest lucru.
„Ne-am angajat să protejăm intimitatea familiei noastre și le mulțumim anticipat oamenilor pentru că ne respectă dorințele – nu vom mai face alte comentarii. Vă mulțumim!”, a fost mesajul postat de Ellie Goulding, pe rețelele de socializare.
Ellie Goulding și fostul ei soț s-au cunoscut în urmă cu opt ani, prin intermediul unor prieteni comuni, iar Caspar a cerut-o în căsătorie după doi ani. La acea vreme, bărbatul anunța că a ales să își petreacă „restul vieții”, alături de artistă, complimentând-o și exprimându-și nerăbdarea pentru noul capitol care avea să înceapă.
În vara anului trecut, presa de peste ocean scria că Ellie Goulding și Casper luaseră decizia de a se despărți o perioadă, în încercarea de a-și salva căsnicie.
Apropiații declarau, la acea vreme, că ceea ce i-a făcut să se distanțeze unul de altul a fost programul încărcat pe care îl au amândoi și au sperat ca, odată ce se despart o scurtă perioadă, să își dorească să se apropie din nou și să înțeleagă ce vor să facă pe viitor.
„Nu există discuții despre divorț și niciunul dintre ei nu a fost implicat într-o altă relație. Prioritatea lor este să-și dea seama ce vor să facă, să încerce să rămână în relații bune de dragul fiului lor”, declara, atunci, o persoană apropiată fostului cuplu.
Sursa foto: Getty Images