La 52 de ani, Padma Lakshmi a acceptat invitația de a poza în costum de baie pentru celebra revistă Sports Illustrated, iar fanii au rămas fără cuvinte.
Vedeta a postat câteva imagini, dar și un filmuleț, pe contul de Instagram de la shooting.
„Asta sunt eu! Nu m-aș întoarce la 20 de ani pentru toți banii din lume!”, a scris Padma în dreptul clipului în care apare într-un costum de baie minuscul.
Vedeta a povestit pentru Page Six că a avut la dispoziție doar trei săptămâni pentru a-și pregăti trupul pentru ședința foto în bikini.
Padma a mărturisit că atunci când agentul ei a anunțat-o și i-a dat vestea, a crezut că e o glumă.
„Am sperat că se va întâmpla asta într-o zi, însă atunci când aveam 20-30 de ani și eram model, dar nu s-a întâmplat așa că am crezut că am pierdut acel tren pentru totdeauana. Acum mi se pare și mai grozav că se întâmplă la această vârstă”, a spus Padma.
Vedeta n-a ținut nicio dietă, însă a avut parte de antrenamente intense la sală. „Nu aveam nevoie să-mi schimb corpul. Aveam nevoie să fiu tonifiată și în formă. Am făcut box, am sărit coarda și am lucrat cu greutăți”.
Este clar că a meritat, deoarece autoarea cărții „Love, Loss, and What We Ate” arăta incredibil în fotografiile pe care le-a împărtășit pe Instagram.
„Ești incredibilă!”, „M-am uitat de 1.567 de ori”, „Pur și simplu fără cuvinte!”, „O adevărată zeiță!”, „Cea mai sexy femeie de pe planeta asta!”, „Premiul pentru cea mai sexy femeie din lume merge la tine!”, „Ești perfectă!”, „Este incredibil felul în care arăți ”, „Am rămas fără cuvinte”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de admiratorii vedetei.
Fotografii: Getty Images/ Instagram