Femei in CTRL: Povestea lui Charlene de Carvalho, mama a cinci copii care pana la 47 de ani nu a avut niciun job, iar acum are o avere de 11 miliarde de dolari


In ianuarie 2002, Charlene de Carvalho a trait una dintre zilele care aveau sa-i schimbe definitiv destinul. Mama a cinci copii, femeia de 47 de ani si-a ingropat tatal si a mostenit afacerea familiei, devenind una dintre cele mai bogate persoane din lume.


Charlene de Carvalho este fiica lui Freddy Heineken, olandezul care a avut cea mai mare contributie la dezvoltarea companiei Heineken International, al treilea cel mai mare producator de bere din lume. Pe 3 ianuarie 2002, atunci cand tatal sau a decedat, Charlene era o femeie casnica, casatorita cu un bancher, care locuia in Marea Britanie si avea cinci copii carora le acorda toata atentia de care aveau nevoie. 

Acum este una dintre cele mai de succes femei din lume, contributia sa la evolutia afacerii familiei fiind una semnificativa. Cu toate acestea, olandeza este recunoscuta pentru stilul de viata simplu si prin absenta din viata publica, unul dintre putinele interviuri pe care le-a acordat in ultimii ani fiind pentru revista Fortune.

 

Invataturile familiei

Charlene Heineken a crescut in Noordwijk, copilaria ei fiind una obisnuita, din care isi aduce aminte cu placere de serile petrecute alaturi de parinti si de linistea cu care isi traiau viata. "Mama ma ducea la scoala in fiecare zi. Nu imi placea faptul ca numele meu este prezent in fiecare cafenea", a povestit femeia.

 

32 de dolari valorau actiunile pe care le detinea Charlene de Carvalho inainte de a mosteni compania

 

Simplitatea si modestia le-a mostenit de la tatal sau care, desi a fost considerat un vizionar in dezvoltarea industriei berii si a creat sticla verde a marcii Heineken, dar si primul spot publicitar aparut la TV, prefera oricand linistea de acasa in defavoarea agitatiei universului din care facea parte. "Serveam cina in sufragerie, in fata televizorului. Pastele si chiftelutele erau tot ce isi dorea", a marturisit Charlene. 

"Societatea este un cuvant oribil". Acesta este motto-ul dupa care se ghideaza olandeza care acum are 60 de ani, iar tatal sau si felul in care a fost crescuta par sa-i fi intarit convingerile. "Nu m-au lasat sa plec de acasa la liceu. Mi-au spus ca sunt prea tanara. Nu mi-au permis sa merg la Paris, la facultate", a declarat aceasta. Asa a ajuns sa faca niste cursuri de secretariat in Haga, apoi sa studieze dreptul la Universitatea din Leiden.

 

"Simteam nevoia sa am o parte organizata a vietii"

La 20 de ani a parasit Olanda si si-a urmat o parte din visuri. Asa a ajuns sa invete franceza in Geneva si sa apofundeze fotografia in New York. Pentru o scurta perioada de timp a lucrat ca intern la sucursala Heineken in Paris, insa niciodata nu s-a gandit in mod serios la ideea de a se implica activ in afacerea familiei. 

Cu toate ca s-a detasat de parinti, Charlene si-a vizitat constant tatal in Olanda si St.Moritz, acolo unde ii placea sa-si petreaca timpul liber. "In visele sale, m-as fi casatorit cu un olandez si as fi locuit langa el", a dezvaluit cea care acum detine o avere estimata la aproximativ 11 miliarde de dolari.

Insa destinul i l-a adus in cale pe Michel de Carvalho, un fost actor care a jucat alaturi de Peter O'Toole in Lawrence of Arabia, a studiat la Universitatea Harvard si care a ajuns sa faca parte din echipa olimpica de schi alpin a Marii Britanii la Jocurile Olimpice din 1968, apoi in cea de sanie, la urmatoarele doua editii olimpice. 

"Cel mai dragut lucru pe care mi l-a spus tatal lui Charlene a fost: 'Nu este interesat de banii ei'", si-a amintit Michel de Carvalho, cel care face parte din consiliul executiv al companiei.

 

In 39 de tari era extinsa compania in 2002, acum fiind in 71 de tari

 

Cei doi s-au casatorit in 1983 si au impreuna cinci copii, Charlene dedicandu-si o importanta parte a vietii pentru cresterea si educarea lor. "Obisnuiam sa stau si sa sortez pisele de Lego dupa culori, aproape obsesiv. Simteam nevoia sa am o parte organizata a vietii", a marturisit aceasta.

 

Lectiile de business

In ziua in care Freddy Heineken a murit, compania nu se afla intr-o situatie favorabila, profitul fiind aproape inexistent. Din clipa in care a acceptat provocarea de a duce mai departe traditia familiei, pentru Charlene viata s-a schimbat radical. Impreuna cu sotul ei au inceput sa viziteze sucursalele din intreaga lume, sa se intereseze de problemele cu care se confrunta fiecare si sa gaseasca solutiile cele mai bune, una dintre acestea fiind inlocuirea din functia de CEO a lui Thony Ruys cu Jean-François van Boxmeer.

"Pana acum ai vazut-o pe simpatica si linistita Charlene. Sa iti amintesc ca este jumatate din tatal ei. Probabil este partea pe care nu iti doresti sa o cunosti", i-a spus Michel fostului director, lasand sa se inteleaga cu cata seriozitate s-a implicat sotia lui in afacere. 

"Multi oameni presupuneau ca o sa vindem compania sau ca o sa dam faliment", si-a amintit Michael. 

Deciziile luate de cei trei intr-o perioada relativ scurta au facut ca Heineken sa devina cel de-al treilea producator de bere la nivel mondial, numarul angajatilor crescand de la 20.000 la 81.000 datorita expansiunii rapide. 

 

Viitorul depinde de ei

Constienti ca va veni momentul in care vor fi nevoiti sa aleaga viitorul companiei, Charlene si Michel se gandesc deja la variantele pe care le au dintre cei cinci copii, asa ca au angajat un consultant specializat pentru a-i ajuta. 

"Ganditi-va bine si alegeti unul" este mesajul pe care l-au auzit de atatea ori, insa alegerea nu pare sa fie una foarte usoara, Alexander, Charles, Louisa, Isabel si Sophie sau "G-5" demonstrand fiecare in parte ca merita aceasta onoare. 

"'Heineken este primul lucru care ma gandesc cand ma trezesc si ultimul cu care adorm' mi-a spus fiul cel mare", a explicat Charlene. Isabel si Sohie studiaza artele, respectiv muzica si ar putea reprezenta o optiune importanta pentru actiunile caritabile si responsabilitatile sociale ale companiei, in timp ce Louisa si Charles si-au indreptat atentia spre productia de film, respectiv social media.

Oricare va fi alegerea celor doi, Charlene isi ghideaza copiii spunandu-le: "Daca aveti o pasiune si aveti posibilitatea sa o urmati, faceti asta. Veti fi mai buni urmandu-va visele decat facand ceea ce doar ar trebui sa faceti".

  • Femei in CTRL: Povestea lui Charlene de Carvalho, mama a cinci copii care pana la 47 de ani nu a avut niciun job, iar acum are o avere de 11 miliarde de dolari

related posts

Modifică setările cookies