Julian Assange (47 de ani) a fost ridicat, joi dimineață, din sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, unde locuia din 2012. Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de poliția britanică, pe motiv că a încălcat prevederile azilului politic. Assange va ajunge, cel mai probabil, în Statele Unite ale Americii, pentru a fi judecat de conspirație în vederea distribuirii unor secrete de stat.
Citește și: Cele mai negre secrete dezvăluite de WikiLeaks
Fondatorul rețelei WikiLeaks a fost un programator strălucit, însă adesea s-a înconjurat de femei care îi împărtășeau viziunea față de dreptul oamenilor de a fi informați. În 1989, pe când avea doar 18 ani, Julian Assange s-a căsătorit cu o tânără care nu împlinise vârsta majoratului.
Așa arăta Julian Assange în momentul arestării. FOTO: Guliver/Getty Images
Teresa Doe este numele celei care i-ar fi fost soție vreme de zece ani, însă unele publicații australiene și britanice susțin că acest mariaj a fost unul de fațadă. Conform Sydney Morning Herald, Assange a avut o relație secretă cu o tânără minoră, care a născut la vârsta de 17 ani. Identitatea ei nu a fost făcută publică. Mai mult de atât, potrivit surselor australiene, femeia trăiește la Antipozi sub un alt nume.
Din această relație „interzisă” a venit pe lume singurul copil oficial al lui Julian Assange. Daniel Assange are 30 de ani și este software designer în Australia. Tânărul nu a petrecut prea mult timp în compania tatălui, fiindcă acesta a părăsit Australia pentru a se dedica muncii sale. Într-un interviu rar acordat unui blogger din Australia, Daniel Assange a declarat că relația dintre ei s-a deteriorat din cauză că aveau viziuni total diferite, deși erau foarte apropiați de vârstă.
Julian Assange. FOTO: Guliver/Getty Images
Când Daniel a împlinit 16 ani, tatăl lui a încercat să-l coopteze în proiectul WikiLeaks. Acesta l-a refuzat: „Nu credeam că va reuși vreodată”, a spus Daniel Assange pentru crikey.com.au.
„Agrea ideea de a avea câte un Julian mic pe fiecare continent”
Într-o carte lansată în 2011, fostul său colaborator Daniel Domscheit-Berg relata că Assange i-a dezvăluit că are patru copii, cu femei diferite.
„Adesea îl ascultam pe Julian vorbind, în grupuri mari de oameni, despre faptul că are patru copii, în diverse locuri de pe planetă. Părea să agreeze ideea de a avea câte un Julian mic pe fiecare continent. Dacă avea grijă de oricare dintre acești presupuși copii sau dacă ei existau cu adevărat... asta e o altă întrebare”, a dezvăluit Daniel Berg, potrivit Daily Mail.
Sarah Harrison, ultima iubită
Julian Assange a avut o relație de cel puțin trei ani cu Sarah Harrison, jurnalistă cooptată în WikiLeaks pentru a aborda subiecte legate de încălcarea drepturilor omului. Harrison a început ca intern în cadrul WikiLeaks, însă rolul ei a crescut după plecarea lui Daniel Domscheit-Berg.
Sarah Harrison în 2016. FOTO: Guliver/Getty Images
În 2012, Sarah Harrison l-a „escortat” pe Edward Snowden (fost angajat CIA care a divulgat secrete de stat) din Hong Kong la Moscova. Acesta obținuse un an de azil politic în capitala Rusiei, ca urmare a campaniei demarate de autoritățile americane de capturare a sa. În august 2013, tot Sarah Harrison l-a recuperat pe Snowden de la Moscova și l-a ascuns într-un loc secret.
Sarah Harrison a rămas cu Julian Assange până în august 2012, când acesta a primit acordul autorităților ecuadoriene de a se refugia în ambasada de la Londra. Fondatorul WikiLeaks a petrecut aici aproape șapte ani, timp în care a beneficiat de protecția calității de azilant. În acest an, Ecuadorul a anulat azilul politic acordat lui Assange, pe motiv că a încălcat condițiile acestuia.
Fondatorul WikiLeaks va fi judecat în SUA pentru divulgarea unor secrete de stat care au pus în pericol siguranța națională și viețile multor angajați ai serviciilor secrete americane.