Fiul lui Leo de la Strehaia, noi detalii despre accidentul vascular al tatălui său


La sfârșitul anului trecut, familia lui Leo de la Strehaia a trecut prin momente grele, după ce cunoscutul bărbat a suferit un accident vascular, pe când se afla în penitenciar.


Acum, la două săptămâni de la nefericita întâmplare, Alin, fiul lui Leo de la Strehaia, a spus pe YouTube că tatăl său se simte mai bine, chiar dacă medicii nu îi dădeau inițial prea multe șanse de supraviețuire.

„În urmă cu aproximativ două săptămâni, tata a făcut un accident vascular de la stres, nervi... Știți că el este o persoană mai sensibilă și se enervează, se stresează mai mereu. De la chestia asta și probabil și de la celelalte probleme de sănătate a suferit un accident vascular. A fost în stare gravă, acum e mai ok. A stat la neurologie 8-9 zile pe tratament. Tratamentul nu a avut niciun efect, adică nu i-a făcut nimic. Deja starea lui se înrăutățise. Stătea în pat, nu vorbea, nu se mișca. Apoi am stat de vorbă cu doctorul neurolog, care ne-a spus că șanse nu are așa, pe tratament. În două zile, Doamne ferește, se poate întâmpla orice. A zis că nu are nicio șansă. Singura șansă este operația, dar și asta este foarte riscantă. Ne-a spus: «Ori așteptați două zile, ori riscați operația și puteți să-i salvați viața». Am stat, ne-am gândit, am vorbit cu Patroana, mama lui Leo de la Strehaia, apoi l-am întrebat și pe el dacă este de acord cu operația. Și a zis că da, doar să scape odată de problema asta, de dureri, așa cum a putut să vorbească. Vă dați seama, era o alegere grea. Și doctorul a zis sigur că nu sunt șanse, dacă nu-l operezi. Ce stres am tras cât timp era în sala de operație! Ne gândeam la fel și fel de variante. Ne-am rugat la Dumnezeu, am fost la biserici, peste tot. Până la urmă a ieșit din operație cu bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Apoi a început să vorbească, așa puțin, față de cum era. Oricum, trebuie să mai treacă o perioadă, să-și revină complet, să poată să-și miște mâinile, picioarele. Să înceapă din nou să meargă, să-și mențină echilibrul. Dar e bine că a trecut peste pericolul acela, când ne-a spus doctorul că mai are două zile. Noi încă suntem la spital. De atunci, de aproximativ două săptămâni, stăm aici. Am dormit prin mașini, vă dați seama, ce liniște aveam să dormim acasă, când știam că în orice moment se poate întâmpla orice. De revenit o să-și revină cu siguranță, acum a trecut puțin timp de la operație, trebuie să mai așteptăm. De vizitat nu prea l-am vizitat, l-am văzut atunci, înainte de operație. Este cu escortă de la penitenciar, așa e legea, nu putem să-l vizităm noi când vrem. Important e să fie bine, nu contează că e arestat, că e poliția lângă el, important e să fie sănătos”, a spus Alin, fiul lui Leo de la Strehaia, pe YouTube.

related posts

Modifică setările cookies