Acces gratuit pe stadion pentru copiii sub 14 ani
Biletele pentru partida de acasă sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro, prețul unui bilet fiind de 10 lei în tribune și 50 lei în sectorul VIP. Acestea vor putea fi achiziționate și în ziua meciului, începând cu ora 12:00, de la casieria stadionului. Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în toate zonele stadionului, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii.
Fotbalistele române sunt liderele grupei cu patru victorii din patru posibile
Dupa victoria de acasă de pe 31 mai împotriva Bulgariei, româncele conduc grupa cu 12 puncte. În cele patru meciuri disputate până acum, 1-0 cu Bulgaria și Kazahstan pe teren propriu, 3-0 cu Bulgaria la Sofia și 5-0 cu Armenia în deplasare, România nu a primit niciun gol, fiind liderul detașat al grupei. Naționala noastră este urmată de Armenia, cu 6 puncte, pe trei este Bulgaria, cu 3 puncte, la egalitate cu naționala din Kazahstan, ocupanta ultimului loc.
INNA a deschis festivalul Neversea îmbrăcată în tricoul Naționalei Feminine de Fotbal a României, pentru a le susține pe fete
Jucătoarele Florentina Olar, Andreea Părăluță, Florentina Istrate și Ana Maria Stanciu, alături fosta internațională, Laura Rus, au urcat pe scenă alături de INNA și toate femeile din echipa Neversea, oferind un moment de admirație pentru toată munca și dedicarea acestora.
Naționala Feminină și Neversea au lansat astfel un parteneriat pentru susținerea tuturor femeilor din industria sportivă, de entertainment și nu numai. Tot începând cu acest an, Neversea își asumă misiunea de a crește procentul de femei artiste din festival. De asemenea, anul acesta, în fiecare zi, la fiecare scenă, a fost cel puțin câte o artistă inclusă în line-up.
Neversea, Queen of Festivals, le-a avut anul acesta în line-up pe cele patru regine ale muzicii românești: INNA, Antonia, Delia și Alina Eremia care au cântat pe scena celui mai mare festival pe o plajă din Europa. Dacă INNA și Delia au mai fost în alți ani pe Neversea Beach, pentru Antonia și Alina Eremia este o premieră. Pe lângă artistele românce, fanii Neversea s-au întâlnit și cu Maluma, Mahmut Orhan, G-Eazy, Bebe Rexha, Steve Aoki, Don Diablo, Salvatore Ganacci și mulți alții.
Campania “Modele de femeie” 2024 prezintă Album de Familie
Scopul de a susține femeile de ieri și de azi, din toate domeniile, este unul asumat și de Naționala Feminină de Fotbal a României, care în 2023 a demarat campania „Modele de Femeie”. Iar dacă în 2023 campania își propunea să normalizeze prezența femeilor în fotbal, ca o continuare firească, scopul celei din acest an este normalizarea susținerii lor. Modele de femeie 2024 prezintă: ALBUM DE FAMILIE cu file de poveste din copilăria jucătoarelor, ce au luat naștere prin susținerea avută din partea părinților, a fraților și a surorilor, a bunicilor, a colegilor din curtea școlii sau a profesorilor. Însă este loc de mai bine, tocmai de aceea ele au nevoie de încurajările suporterilor și în prezent, dar și la viitoarele meciuri.
Deși Naționala Feminină de Fotbal împlinește anul acesta 34 de ani de la înființare și sunt peste 100.000 de fete şi femei înrolate în cluburi mixte și feminine din toată țara, față de aproximativ 330 de participante câte erau la începutul anilor ’90, jucătoarele noastre încă se lovesc de stereotipuri de gen și misoginism. De aici a pornit nevoia campaniei „Modele de Femeie”, lansată în septembrie 2023. Naționala Feminină de Fotbal a României reunește jucătoare care evoluează la cel mai înalt nivel, în campionate din Danemarca, Italia sau Belgia, dar și cele mai valoroase fotbaliste din campionatul României. În prima parte a campaniei „Modele de Femeie”, jucătoarele naționalei au jucat un rol activ în promovarea mesajului de normalizare a prezenței femeilor în fotbal și oriunde și au împărtășit poveștile lor personale despre provocările și succesele din cariera lor în fotbal.