După ce s-a apucat de cântat, Adina Postelnicu a început să arate din ce în ce mai bine. A acordat o atenție aparte fizicului său și și-a propus să slăbească pentru a se simți mult mai bine atunci când urcă pe scenă. Acum este mulțumită de felul în care arată și șie ce trebuie să conțină alimentația ei.
“Până la vârsta de 19 ani am avut câteva kilograme în plus, mai precis vreo 20, adică aveam 69-70. Când am mers la un concurs de muzică mi-a zis maestrul Cornel Fugaru că eu cânt excepțional dar dacă vreau să fac carieră trebuie să mai și slăbesc. M-a motivat extraordinar din acea secundă și de atunci am stabilit că trebuie neapărat să slăbesc. Am slăbit, au trecut 20 de ani de atunci, timp în care regimul meu de viață este unul foarte sănătos. Fac sport, masaj și mănânc sănătos”, povestește pentru Perfecte.ro Adina de la Heaven.
“Imi încep fiecare dimineață cu cel puțin o oră de sport iar pe timp de vară, cât e cald, pe lângă ora de antrenament de la sală mai alerg și 10 kilometri, făcând pauză în weekenduri, atunci când sunt plecată la cântări și nu am timp pentru sport.
Ca și regim de viață, am deja o alimentație bine stabilită. În fiecare dimineață la micul dejun optez pentru brânzeturi sub orice formă, ouă fierte, în niciun caz prăjite, la prânz mănânc diverse supe și grătar, pește - în mod special -, carne mănânc foarte rar. În general mănânc foarte multe salate, fructe dmineața, între micul dejun și prânz, niciodată seara și încerc să nu mănânc după ora 19.30-20.00. Lucrul ăsta se întâmplă de vreo 20 de ani.
Am renunțat la tot ce înseamnă prăjeli, pâine, grăsimi, dulciuri mănânc foarte rar, iar dacă vreau neapărat să mănânc ceva dulce mănânc maxim o înghețată”, a mai adăugat cântăreața.