În cursil zilei de joi, 22 iunie 2023, Jandarmeria Mehedinți a fost anunțată, printr-un apel la numărul unic de urgențe, că un șarpe este prezent în incinta magazinului. Reptila se afla ascunsă în aparatul de cafea, folosit în fiecare zi de clienți.
La fața locului s-a prezentat un echipaj de jandarmerie, care a ridicat sarpele lung de 100 de centimetri și l-a eliberat în mediul său natural. (Vezi în galeria de mai jos imaginile cu șarpele de 100 centimetri)
„În cursul acestei zile s-a primit un apel prin intermediul SNUAU 112, în care a fost semnalată prezența unui șarpe în incinta magazinului mixt din satul Dudașu, comuna Șimian.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie, care a identificat un șarpe ascuns în aparatul de cafea al locației respective. Cu ajutorul dispozitivului din dotare, șarpele de casă în lungime de peste 100 cm a fost extras și, ulterior, eliberat în mediul natural.
În ultimele zile, jandarmii au intervenit în patru astfel de situații privind îndepărtarea șerpilor, ca urmare a solicitărilor din partea cetățenilor”, a fost mesajul transmis de Jandarmeria Mehedinți în cadrul unuei postări pe Facebook.
Sursă foto: Facebook