Melodiile lui se ascultă în special iarna, iar concertele pe care le are în preajma Crăciunului îi rotunjesc veniturile. Acum, Fuego a vorbit, într-un interviu pentru Ciao, despre averea sa și despre investițiile pe care le face.
„Iubesc arta plastică în toate formele ei și încerc să fac și bine prin ceea ce pictez eu. Tablourile mele se vând și, din fondurile obținute, sprijin tinerii artiști. Tablourile mele au ajuns și în străinătate și e o mare satisfacție să știi că opera ta desăvârșește un spațiu. Am și tablouri mai valoroase și altele mai puțin valoroase. Mi-am spus, la un moment dat, că tot ce strâng, economisesc din munca mea, după plata tuturor datoriilor și a impozitelor, trebuie să investesc în sufletul meu. Și așa am ales tablourile. Iubesc arta românească. De la marii pictori, pe care nu-i am, din păcate, în colecție, până la formatori sau artiști contemporani, toți mă fascinează și mă fac și pe mine să pictez și să ajung mai bun! E una dintre pasiunile mele ascunse, sunt destul de înflăcărat și încerc să nu ratez nimic! Sunt bine pus la punct cu istoria artei românești, cu viețile autorilor și cred că e un domeniu fascinant ce-ar trebui mult mai des tratat, comentat, promovat. E o perioadă complicată, în care nu știu dacă e cazul de investiții majore, astfel că n-am în plan nicio investiție. Mai ales una extravagantă, cu Dubai sau alte zone exotice. Nu sunt tentat să devin proprietar într-o zonă pe care nu o cunosc bine și pe care nu o pot analiza cu atenție. Eu nu sunt un om extravagant, nu am astfel de atitudine și nu mă arunc cu capul înainte fără să gândesc. Investițiile mele, în ani, au fost bine gândite și temperate. Nu-mi permit, la cât muncesc și am muncit, să arunc banii în neant, pe fereastră, într-o zonă pe care nu o știu”, a spus Fuego.
Vezi și: Cele mai tari idei de vacanta