Între mama Geta și Daniela Iliescu au existat mai multe dispute de-a lungul timpului, însă picătura care a umplut paharul a fost în momentul în care mama fraților Sterp a declarat că se îndoiește că fiul său, Culiță Sterp, ar fi fidel în relația lui. Din acel moment, iubita artistului a rupt orice legătură cu familia partenerului ei.

„N-aș vrea să bag toți moldovenii într-o oală, dar ea, săraca, întotdeauna a avut aere de, nu știu cum să-ți spun, cum erau odată nobilii și iobagii, habar n-am! Nu mă interesează Daniela. Pentru mine e subiect închis și punct!”, spunea, în trecut, mama Geta despre nora sa.

Getuța Sterp a confirmat împăcarea dintre mama Geta și Daniela Iliescu 

După nunta lui Iancu Sterp, Getuța a făcut un live pe Tik Tok în care a vorbit și despre împăcarea dintre mama sa și Daniela Iliescu. Se pare că cele două femei au ajuns la gânduri mai bune și au decis să lase răutățile deoparte.

„Am văzut că Daniela se ținea de mână cu mama Geta”, a spus un internaut.

„Păi și nu așa e bine? Când nu se țin, vai, că nu-și vorbesc, când se țin, de ce se țin…măi, oameni buni, sunteți culmea. Trebuie să fim buni unii cu alții și să nu ținem ură și dușmănie, că n-avem pentru ce. Acum, de greșit, toți mai greșim, cu fapta, cu vorba. Dar important este să știi să treci peste”, a replicat Getuța Sterp.

Sursă foto: Instagram