Horia Tecău are o iubită superbă.  Cum arată Natalia Borges, modelul care i-a furat inima tenismenului 


La puțină vreme după ce și-a făcut publică relația cu modelul brazilian Natalia Borges, tenismenul Horia Tecău a reușit una dintre cele mai bune performanțe ale anului 2019, o finală de turneu ATP la Washington.


După povestea de dragoste cu Andreea Raicu din urmă cu mult timp, Tecău și-a ascuns viața amoroasă de ochii publicului până luna trecută, atunci când sportivul de 34 de ani s-a afișat pe rețelele de socializare cu o frumoasă braziliancă, actriță și model de renume internațional.

Citește și: Sora lui Ashley Graham este model de bikini. Cum arată aceasta

Horia a adus-o pe Natalia pentru o scurtă vacanță în România, cei doi petrecând clipe minunate în Ardeal, în special în zona Sibiului, dar și la Cluj-Napoca, la festivalul Electric Castle. „Pace, abundență, frumusețe...paradis...asta e ceea ce văd și ce simt aici”, a precizat sud-americanca pe Instagram.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Horia Tecău (@horiatecau) on

 

În vârstă de 32 de ani, Natalia Borges are deja la activ o căsnicie eșuată, ea divorțând recent de un afacerist american, Michael Satsky. Pe plan profesional, brazilianca a pozat pentru celebra revistă Sports Illustrated și a avut colaborări de succes cu companii precum Peroni, Garnier și Bulgari.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Natalia Borges (@natalia_borges) on

 

„Bye, bye, România! E timpul să mă întorc în junglă”, a ținut să spună Natalia la despărțirea de țara noastră, ea revenind la New York, acolo unde are domiciliul. Ea a plecat peste Ocean împreună cu Horia Tecău, care a participat săptămâna trecută la un puternic turneu de tenis, la Washington.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Natalia Borges (@natalia_borges) on

 

Făcând pereche cu olandezul Rojer, românul a ajuns până în marea finală, eliminându-i pe parcurs pe frații Bryan, cei mai valoroși jucători din istorie în proba de dublu. Astfel, cu proaspăta iubită lângă el, Horia Tecău și-a trecut în cont a doua performanță a anului 2019, după titlul cucerit în primăvară la Madrid.

Tecău și Natalia Borges se vor afla unul lângă altul și în următoarea lună, programul tenismenului nostru fiind în exclusivitate în SUA și Canada. Vor fi o serie de turnee care vor culmina cu US Open, turneu de Mare Șlem programat chiar acasă la Natalia, la New York.

Sursa foto: Instagram

Vezi și: Horia Tecau, model de inspiratie la US Open

 

related posts

Modifică setările cookies