În ce scandal a fost implicat Prințul Andrew, unul dintre fiii Reginei Elisabeta a II-a


În noiembrie 2019, Prinţul Andrew al Marii Britanii, unul dintre fiii reginei Elisabeta a II-a, a anunţat că renunţă la atribuţiile regale, după ce presa a scris despre prietenia acestuia cu pedofilul condamnat Jeffrey Epstein.


Acum trei ani, regina Elisabeta a II-a i-a cerut propriului fiu, Prințul Andrew, să renunțe la toate angajamentele publice și i-a luat și salariul de 249.000 de lire sterline, în urma scandalului stârnit de prietenia acestuia cu miliardarul american Jeffrey Epstein, scrie protv.ro.

La acea vreme, Andrew a declarat că manifestă „o înţelegere profundă” faţă de victimele miliardarului Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale.

În 2019, Palatul Buckingham s-a aflat în mijlocul unui enorm scandal după ce presa a scris despre prietenia Prințului Andrew cu Jeffrey Epstein. 

Prințul Andrew, care a fost acuzat de o femeie de abuzuri sexuale în complicitate cu miliardarul american Jeffrey Epstein, a declarat într-un interviu pentru BBC că nu își amintește să o fi întâlnit vreodată pe aceasta.

Miliardarul american Jeffrey Epstein s-a sinucis, în luna august 2019, în celula sa dintr-o închisoare din New York. El avea 66 de ani. 

Ce angajament și-a luat Prințul Andrew după moartea reginei Elisabeta a II-a

Cei doi căței dăruiți Reginei de Prinţul Andrew şi fiicele sale, Beatrice şi Eugenie, după moartea regretatului Prinţ Consort Philip, vor ajunge chiar la Andrew şi fosta lui soţie, Sarah Ferguson, care și-au luat angajamentul de a avea grijă de ei. Deși au divorțat în 1996, Fergie și Andrew au rămas în relații de prietenie și încă locuiesc împreună în casa familiei lor, Royal Lodge, din Windsor. Potrivit People, Fergie "a fost în relații bune cu Majestatea Sa și se întâlneau adesea cu prilejul plimbărilor cu câinii și a călăriei”

Prințul Andrew a fost huiduit la cortegiul reginei Elisabeta a II-a

La procesiunea regală organizată la Edinburgh, în Scoția, un bărbat a fost arestat după ce i-a adresat cuvinte grele prințului Andrew. Momentul a avut loc în timp ce cortegiul reginei Elisabeta a II-a era purtat spre catedrala orașului. Prințul Andrew a mers pe jos în spatele sicriului, dar, spre deosebire de frații săi, ducele de York nu a purtat o uniformă militară.

Sursă foto: Getty Images

Vezi și: Mesaje-capcană cu facturi false

 

 

  • În ce scandal a fost implicat Prințul Andrew, unul dintre fiii Reginei Elisabeta a II-a

related posts

Modifică setările cookies