În Dallas era fantezia bărbaților, acum este desfigurată de operațiile estetice.Transformarea uluitoare a unei îndrăgite actrițe


Joan Van Ark a devenit cunoscută în anii '80, după ce a avut un rol episodic în celebrul "Dallas".


A urmat apoi rolul principal din serialul "Knots Landing", un spin-off al telenovelei texane, unde a jucat între 1979 și 1993, și care a făcut-o celebră în toată lumea.

Din nefericire pentru ea, că multe alte colege din Cetatea Filmului, Joan a refuzat să îmbrătrânească natural, iar efectele numeroaselor operații estetice la care s-a supus sunt dezastruoase.

În vârstă de 75 de ani, vedeta uimește cu silueta ei zveltă, de puștoiacă, dar în egală măsură șochează cu chipul ei desfigurat.

 

În mod ironic, Van Ark a apărut într-un episod al celebrului serial despre chirurgie estetică "Nip/Tuck". O sursă de pe platoul de filmare a declarat însă pentru "Daily Mail" că actrița a cerut mai multe ore că să i se aplice machiajul și să i se facă coafură înainte de filmare și că singură mâncare pe care a consumat-o întreagă zi a fost o banană. De asemenea, au fost necesare 4 ore pentru a așeza luminile pe platou astfel încât vedetă să fie mulțumită.

 

 

  • În Dallas era fantezia bărbaților, acum este desfigurată de operațiile estetice.Transformarea uluitoare a unei îndrăgite actrițe

related posts

Modifică setările cookies