În Ferma le-ai văzut mai mult în colanţi, dar afară sunt strălucitoare. Frumoasele din Fermă, în ţinute ca de Covorul Roşu


Nouă femei frumoase au intrat acum câteva luni în Fermă, ca să arate cât sunt de puternice şi să câştige marele premiu.
 


Au pus pauză la viaţa pe care o duceau în afara Fermei, s-au îmbrăcat sport, şi-au suflecat mânecile şi s-au apucat de treabă. Unele dintre ele erau obişnuite cu haine sexy, fashion, feminine şi pline de strălucire, dar au fost nevoite să renunţe la aceste ţinute în favoarea colanţilor şi a tricourilor comode. 
 
Pe paginile lor de Instagram se găsesc însă fotografii în care acestea sunt sclipitoare în rochii pe care le-ar putea oricând purta la un eveniment plin de eleganţă. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Ioana Filimon (@ioana_filimon) pe

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Va doresc un început de săptămâna minunat! ❤️

O postare distribuită de Ioana Filimon (@ioana_filimon) pe

 
Cele mai multe astfel de fotografii le are Ioana Filimon, obişnuită să apară în pictoriale şi să participe la evenimente de gală. Toate frumoasele din Fermă au avut însă parte de ocaziii speciale în care au strălucit. 

Le puteţi vedea şi decide care vă place mai mult în GALERIA FOTO de mai jos. 

Pe PRO TV PLUS poţi vedea momente importante din emisiunile tale preferate:

FOTO: INSTAGRAM

  • În Ferma le-ai văzut mai mult în colanţi, dar afară sunt strălucitoare. Frumoasele din Fermă, în ţinute ca de Covorul Roşu

related posts

Modifică setările cookies