Cosmina Larisa Dobrota sau „Maricica” din „Inimă de țigan”, așa cum o recunosc mulți, s-a născut la Galați și a urmat studiile Universității Hyperion din București, Facultatea de Arte, secţia Actorie.
Ulterior, aceasta a jucat în mai multe seriale românești, însă unul dintre rolurile care au făcut-o celebră este, fără doar și poate, cel pe care l-a avut în telenovela „Inimă de Țigan”.
Acum, Cosmina Larisa Dobrota are 41 de ani și este activă pe rețelele de socializare, acolo unde le arată celor care o urmăresc momente cheie din viața sa personală. (Vezi în galeria de mai sus cum arată acum actrița)
„A fost un vis al mamei mele, mai degrabă, decât al meu. Ea a spus dintotdeauna că eu sunt perfectă pentru a deveni actriță. Nu am luat-o foarte în serios. Eram mică, probabil că dădeam ochii peste cap că voiam jucării sau ca să port cerceii surorii mele. Ea avea prieteni care lucrau la teatrul din Galați, oraș în care m-am născut, și i se părea că mă potrivesc acolo, că-s bună de artistă”, povestea Cosmina despre începuturile carierei sale în actorie.
În prezent, Cosmina Larisa Dobrota este colaboratoare permanentă a Teatrului Excelsior din București.
Foto: Instagram