Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni dimineaţa, într-un accident rutier produs în judeţul Constanţa, după ce maşina pe care o conducea a lovit mai mulţi copaci.
Citește și: Polițiștii exclud varianta sinuciderii în cazul lui Răzvan Ciobanu. Primul raport oficial al accidentului
Iulia Albu, alături de care Răzvan Ciobanu a și lucrat pentru o perioadă, a postat pe contul său de Facebook un emoționant mesaj de adio.
”Odihnește-te în pace Răzvan Ciobanu. Nu o să înșir cuvinte goale. Răzvan a fost și va rămâne un mare designer al României, dincolo de controversele care i-au marcat existența. A fost OM cu bune și cu rele și un profesionist în domeniul său. Deși nu am făcut-o niciodată, astăzi am acordat un interviu colegilor mei de la StirileProTV pe care îl puteți urmări în aceasta seară pe PRO TV . Pentru că Răzvan merită să ne amintim de el așa cum a fost de fapt, și pentru că într-o lume a modei marcată de impostură, plagiat și mediocritate, Razvan a promovat întotdeauna adevărata valoare bazată pe studii de specialitate și muncă. Îmi vei lipsi enorm!
Iulia Albu a explicat, pentru știrileprotv.ro, de ce Răzvan Ciobanu nu purta centura de siguranță, care i-ar fi putut salva viața.
„Știu că nu purta niciodată centura, este un lucru pe care toţi apropiaţii îl ştim. Îl deranja dintr-un motiv medical”, a spus Iulia Albu.
Vezi și: Iulia Albu vs. Răzvan Ciobanu. Presing la dressing