Jill Biden este o femeie foarte cochetă și care are un stil foarte bine definit. Din garderoba sa de soție de politician nu lipsesc deux-pieces-urile, pantalonii clasici și rochiile înflorate. Cele mai multe dintre ele sunt creații ale unor designeri americani – continuând tradiția instituită de fosta Primă Doamnă democrată Michelle Obama de-a apela la case de modă aparținând designerilor locali.
Interesant este că medicul Jill Biden, deși are posibilitatea financiară de a-și crea o garderobă exclusivistă, cu piese pe care să nu le repete la întâlnirile oficiale – obicei considerat a fi de bun gust – nu se ferește să-și „recicleze“ ținutele, purtându-le în mod repetat chiar și la puțin timp după ce a fost văzută în același outfit.
După rochia înflorată purtată la Madrid și, mai apoi, la Washington, de Ziua Independenței, pe 4 iulie, a venit rândul altei rochii cu model floral să fie purtată la distanță de două luni. Este vorba despre celebra rochie cu margarete pe fundal negru, în care Jill Biden s-a prezentat la București, la întâlnirea sa cu Carmen Iohannis. Pe lângă obiceiul de-a repeta ținutele, această rochie purtată în ambele contexte, și la București, și la Washington, poate fi un artificiu stilistic pentru a marca o continuare a acelei întâlniri neprogramate din Ucraina, sub tirul armelor.
Omoloaga sa, Olena Zelenska, a venit îmbrăcată într-un deux-pieces galben pai și cu pantofi escarpin de culoare bleu – în fapt, nuanțele drapelului ucrainean, mult mai îndulcite. Aceleași culori s-au regăsit și în buchetul pregătit de Joe Biden pentru primirea Olenei Zelenska, cu aceeași intenție diplomatică de a aminti despre drapelul ucrainean.
FOTO: pagina oficială