Justițiarul din Berceni a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat la mai puțin de 200 de metri de fosta iubită


La aproximativ doi ani după ce a depus plângere împotriva lui Alexandru Costandachi, cunoscut drept Justițiarul din Berceni, fosta lui iubită a avut o victorie în instanță și a obținut un ordin de protecție împotriva bărbatului.


„Am făcut plângere după ce am primit amenințarea cu arma și cu decapitarea și am zis că suspectez că ar putea fi fostul meu. M-au sunat de dimineață, să merg să completez un formular, să vedem dacă e risc iminent. Am răspuns la întrebările dintr-un chestionar și a ieșit că e risc iminent”, a spus pentru Libertatea fostă iubită a Justițiarului din Berceni.

Ordinul de restricție este pentru cinci zile, iar lui Alexandru Costandachi i-a fost montată pe picior și o brățară de monitorizare.

Din păcate pentu tânără, vineri seară, la doar câteva ore după emitirea ordinului de protecție, ea a fost sunată de poliție pentru a fi întrebată unde se află, deoarece Justițiarul din Berceni fusese localizat la mai puțin de 200 de metri de locuința ei. „Încă nu-mi vine să cred că s-a întâmplat asta. Eram convinsă că nu se apropie”, a spus fata, tot pentru Libertatea.

Sursa citată mai notează că Alexandru Costandachi a afirmat că nu și-a dat seama că se află aproape de casa fostei lui iubite, el fiind la volan în momentul în care s-a apropiat la mai puțin de 200 de metri de fată. După cum a declarat, el se îndrepta către casa lui. „Dacă încălcam ordinul de restricție în adevăratul sens al cuvântului, acum ați fi vorbit cu mine din arest”, a spus Justițiarul din Berceni.

Vezi și: Selly: „Contract de 1 milion de euro”

related posts

Modifică setările cookies