Kate Moss, splendidă pe coperta revistei Vogue! Supermodelul arată impecabil la 46 de ani


Vârsta este doar un număr! Cel puțin în cazul supermodelului Kate Moss. La 46 de ani, frumoasa britanică este pe coperta revistei Vogue, acolo unde făcea furori și în urmă cu 27 de ani. 

 


Kate Moss a pozat pentru prima dată în Vogue la 19 ani. Supermodelul care a făcut istorie în industria modei arată impecabil la 46 de ani, iar fanii nu au mai contenit cu laudele pe rețelele de socializare.

Kate a realizat două coperți pentru numărul din ianuarie 2021. Pe una dintre ele apare purtând o rochie Christian Dior, diafană și de culoare verde.

Pe cea de-a doua copertă a pozat într-un top negru, marca Versace, etalându-și abdomenul plat și tonifiat. Fanii au asemănat-o cu superba actriță Faye Dunaway, laureată a premiului Oscar și un etalon al frumuseții la Hollywood. 

În paginile revistei, Kate apare și într-o rochie mulată cu un decolteu adânc. “Cea mai bună!”, “Uimitoare!”, “Ai rămas tot numărul unu!”, “Absolut fermecătoare”, “Mai frumoasă ca niciodată!” – sunt doar câteva dintre complimentele primite de Kate.  

Kate Moss a pozat pentru prima oară în Vogue, în 1993, pe când avea doar 19 ani. “Nu arăta ca un model... dar am știut ca va ajunge faimoasă”, a declarat Corinne Day, fotografa care a pozat-o atunci. Kate a reușit să devină una dintre cele mai apreciate supermodele din lume, deși măsoara doar 1,70 m. Britanica are în palmares nu mai puțin de 43 de coperți Vogue. 

Kate Moss are o fiică la fel de frumoasă

Kate Moss și-a început cariera în modelling la 14 ani, după ce a fost descoperită pe aeroportul JFK din New York de către directoarea unei agenții de modele. La 18 ani defila deja pentru marile case de modă, iar la 19 ani apărea pentru prima dată pe coperta prestigioasei reviste Vogue.

Kate Moss are o fiică la fel de frumoasă care îi calcă pe urme. Lila Grace are 18 ani și a defilat deja pentru mai multe branduri de top, iar în 2019 a fost imaginea cosmeticelor Marc Jacobs. Lila a fost luată sub aripa protectoare a mamei sale, la agenția de talente pe care aceasta o conduce de câțiva ani. 

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO: Cum să îți petreci sărbătorile pe TikTok

 

 

 

 

 

 

 

 

.

  • Kate Moss, splendidă pe coperta revistei Vogue! Supermodelul arată impecabil la 46 de ani

related posts

Modifică setările cookies