Suri Cruise (13 ani) nu are niciun fel de relație cu celebrul ei tată, din cauza religiei. Un scientolog convins, Tom Cruise nu și-a trădat religia de dragul propriului copil, care nu i-a călcat pe urme.
Suri a fost crescută de mama ei, care se declară o femeie împlinită. „Am fost fericită că am devenit mamă în perioada anilor 20 (27 de ani – n. red.). A fost drăguț fiindcă vârstele noastre s-au potrivit. Cumva, noi am crescut împreună”, dezvăluie actrița în numărul din decembrie al revistei Elle UK.
Viața fiicei ei departe de faimosul său tată a fost mereu un subiect tabu. Katie Holmes a încercat să-i apropie pe cei doi, dar s-a lovit de rigiditatea religiei marelui actor.
După divorțul de Katie Holmes, Tom Cruise nu și-a mai văzut fiica
Katie Holmes și Tom Cruise s-au căsătorit în noiembrie 2006, la 7 luni după nașterea lui Suri. În iunie 2012, actrița a depus actele de divorț și a păstrat-o pe Suri doar pentru ea.
„Tom este un scientolog loial, iar când liderii bisericii i-au spus că nu o poate vedea pe Suri, acesta nu a contestat decizia. Tom este cel mai fervent scientolog de pe planetă, dar este strigător la cer că a fost forțat să rupă legăturile cu propriul său copil”, a declarat un apropiat al actorului pentru revista Star.
După despărțirea de Tom Cruise, Katie Holmes a început o relație cu actorul Jamie Foxx, alături de care a stat 6 ani. În august 2019, actrița i-a dat papucii lui Foxx din cauză că acesta ar fi înșelat-o cu o artistă de 20 de ani. Actorul a negat acuzațiile.
Fotografii: Getty Images
Vezi și VIDEO: Tom Cruise, provocat de Justin Bieber