Decizia vine în urma trecutului controversat al vedetei, care a suferit ani la rând din cauza dependenței de droguri și alcool, intrând apoi într-o depresie de care cu greu a reușit să scape. A fost internată de nenumărate ori în clinici de reabilitare pentru a se pune pe picioare. În acest context, Kelly Osbourne a luat decizia că e mai bine atât pentru copil, cât și pentru ea, să își continue tratamentul, care, din păcate, nu este compatibil cu alăptarea.
“Am luat hotărârea de a-mi continua tratamentul medical în urma sfaturilor primite de la familie și prieteni”, a spus Kelly Osborne. Vedeta e conștientă de implicațiile acestei decizii și de faptul că nu va avea parte de acea conexiune specială cu bebelușul.
“Credeți că eu nu știu ce înseamnă asta? Dar ce fel de mamă voi fi dacă începe să merg iar în direcția greșită, să mă auto-distrug din nou? E cea mai bună decizie pentru mine și pentru bebeluș”, a spus Kelly.
În trecut, vedeta a vorbit despre problemele ei cu depresia: “Aveam această voce în cap care îmi spunea constant: ‘Ești grasă! Ești urâtă! Nu ești bună de nimic! Nimeni nu te place!’… și dintr-o dată această voce s-a oprit și m-am simțit ca și cum cineva mi-ar fi oferit o îmbrățișare”.
SURSA FOTO: PROFIMEDIA, GETTY IMAGES, INSTAGRAM