După o relaţie de numai patru luni cu Sabrina Parr, americanul şi-a cerut iubita în căsătorie cu un inel impresionant.
Khloe, cea mai mică dintre cele trei surori Kardashian, a fost dată uitării definitiv de Lamar Odom, care recent a dezvăluit cât de mult regretă că şi-a făcut fosta soţie să sufere din cauza dependenţei sale de droguri. ,,Nu pot să cred cum m-am comportat cu o regină ca ea!”, a mărturisit Odom într-o carte autobiografică, amintind de clipele în care Khloe încerca să-l ajute, iar el o ameninţa cu moartea. „Ce dracu faci, vrei să mă faci de râs? O să te omor, nu ştii de ce sunt în stare”, sunt vorbele urâte pe care Lamar Odom i le-a adresat vedetei de 35 de ani.
De două ori campion în NBA (campionatul nord-american de baschet), Odom a luat-o de la zero în viaţa sentimentală, iar acum se pregăteşte din nou de nuntă. Sabrina Parr (32 de ani) e femeia care a intrat de curând în graţiile fostului sportiv şi care l-a determinat pe Lamar Odom s-o ceară în căsătorie după numai patru luni de când cei doi s-au cunoscut.
„V-o prezint pe noua mea logodnică. În curând va fi doamna Parr-Odom. Ea e aleasa!!!”, a scris americanul pe contul de Instagram, alături de fotografii în care Sabrina îşi prezintă bijuteria de la mână, un inel uriaş. ,,Am zis DA!!!!!”, a fost răspunsul dat de nutriţionista Sabrina, tot pe reţelelele de socializare.
Cardi B obține un rol în Fast & Furious 9